Pentru a onora performanțele obținute de sportivii români la Jocurile Paralimpice din acest an, Romfilatelia introduce în circulație joi, 19 septembrie 2024, emisiunea de mărci poștale Medalii paralimpice, Paris 2024.
Cele două timbre ale emisiunii sunt dedicate sportivilor paralimpici Camelia Ciripan (valoarea nominală de 6 Lei), care a obținut medalia de bronz în proba de para tenis de masă, simplu feminin şi lui Alexandru Bologa (valoarea nominală de 13 Lei), câștigător al medaliei de aur în proba de judo, în cadrul categoriei 73 kg, nevăzători.
Mișcarea paralimpică se afirmă ca activitate pe scară largă abia după al doilea război mondial.
Jocurile Stoke Mandeville, organizate inițial în Regatul Unit, în anul 1944, au devenit mai târziu Jocurile Paralimpice de Vară, care au avut loc pentru prima dată la Roma, Italia, în 1960. La acest prim eveniment au participat 400 de sportivi din 23 de țări.
Prima participare a României la Jocurile Paralimpice a fost la ediția din 1972, de la Heidelberg (la tenis de masă), având reprezentanți la Atlanta, în 1996 și Sydney, în 2000 (la powerlifting). Ediția de la Atena (2004) a fost prima la care România a avut reprezentanți la două ramuri sportive: ciclism și powerlifting.
Sportivii Jocurilor Paralimpice sunt grupați în şase categorii majore: persoane cu deficiențe de vedere, persoane cu dizabilități fizice, sportivi cu amputări, persoane cu paralizie cerebrală, persoane cu leziuni ale măduvei spinării şi ceilalți. Fiecare dintre aceste categorii are propriul sistem de clasificare, care diferă în funcție de sport.
„Întunericul dispare dacă vezi cu inima și cu mintea.”
Alexandru Bologa este singurul judoka din România cu deficiență totală de vedere. Și-a pierdut vederea la vârsta de 6 ani, iar în sport a debutat cu înotul, trecând ulterior la judo. La această disciplină, este dublu medaliat paralimpic cu bronz, la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro (2016) și Tokyo (2020).
Medalia de aur câștigată la Paris 2024 încununează efortul, devotamentul și ambiția acestui eminent sportiv pentru a accede în rândul personalităților de frunte ale sportului românesc, impunându-se ca emblemă a mișcării sportive naționale.
Pe manșeta ilustrată a minicolii cu valoarea nominală de 13 Lei este scris în relief cu literele alfabetului Braille textul „În întuneric inima și mintea îți descoperă drumul”.
Camelia Ciripan, port-drapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice Paris 2024, a câștigat medalia de bronz la proba simplu feminin, fiind prima medalie obținută de România la Jocurile Paralimpice la tenis de masă.
În noiembrie 2022 a fost medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale din Granada, Spania, la proba simplu feminin tenis de masă, fiind prima medalie câștigată de România la un Campionat Mondial Para.
Felicitări, Alex și Camelia! Mult respect pentru antrenorii voștri și celor ce vă susțin zi de zi pentru a vă regăsi în rândul învingătorilor!
Emisiunea este disponibilă de joi, 19 septembrie a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/
[…] Pentru a onora performanțele obținute de sportivii români la Jocurile Paralimpice din acest an, Romfilatelia introduce în circulație joi, 19 septembrie 2024, emisiunea de mărci poștale Medalii paralimpice, Paris 2024. Cele două timbre ale emisiunii sunt dedicate sportivilor paralimpici Camelia Ciripan (valoarea nominală de 6 Lei), care a obținut medalia de bronz în proba de […] Citeste mai mult […]