Acasă Educatie Medic, despre vacanța de o lună a copiilor: Nu este vacanţă de...

Medic, despre vacanța de o lună a copiilor: Nu este vacanţă de mers încolo şi încoace

DISTRIBUIȚI

Managerul interimar al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeş” din Bucureşti, Simin Aysel Florescu, spune că vacanţa de o lună care urmează pentru cei mai mulţi dintre elevi nu este una ”de mers încolo şi încoace”, ci ”de stat în casă cât mai mult”. ”Chiar dacă este vacanţă, nu este vacanţă de mers încolo şi încoace. E o vacanţă de stat în casă cât mai mult, că nu avem încotro, şi de respectat regulile în momentul în care se iese în exterior, pentru că altfel nu o să terminăm prea curând. Din păcate, este un fenomen foarte complex această pandemie şi nu se termină numai dacă cineva dă ordin să se termine sau dacă cineva nu mai are chef de ea. Pur şi simplu trebuie să punem cu toţii umărul, nu avem cum altfel, nu avem cum”, a afirmat medicul Simin Florescu, duminică, la Digi 24.

”Cred că pot să spun că probabil mai mult de jumătate din cazuri din pacienţi care s-a infectat în concedii, mergând în concedii. În concedii, adică în grupuri cu prieteni sau familie, în diverse locuri. Laşi garda jos, te bucuri să fii cu familia sau cu prietenii, e un sentiment foarte normal, dar în acest context e suficient ca unul dintre ei să fie bolnav şi i-a îmbolnăvit pe toţi. (…) Deci foarte mulţi dintre ei se infectează şi vin infectaţi din concediu, acolo e problema”, a mai susținut medicul.

Întrebată dacă medicii au nevoie de o carantină naţională pentru a gestiona cazurile, dr Simin Aysel Florescu a răspuns: ”Posibil, la cum merg lucrurile. Din păcate, mulţi din concetăţenii noştri aleg să nu respecte niciuna dintre regulile care ne-ar scăpa de acest lockdown, acolo este problema. Dacă vor continua aceste întruniri pe care le vedem tot timpul în acest locuri: cluburi, restaurante, petreceri ilegale… da, de asta spun că, dacă s-ar respecta regulile impuse, nu s-ar ajunge la lockdown”.

Copiii de grădiniță și elevii, cu excepția celor din clasele terminale, vor avea vacanță de o lună, din 2 aprilie și până în 4 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here