Membrii comisiilor parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională s-au întâlnit marți, 6 februarie, la sediul MApN, cu conducerea ministerului.
La întâlnire au participat secretarul de Stat Eduard Bachide, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și reprezentanți ai unor structuri centrale ale ministerului, care au făcut o informare privind situația de securitate din regiunea Mării Negre și perspectivele de evoluție în perioada următoare, informează MApN.
De asemenea, s-a discutat despre programele de achiziții și prioritățile curente. Potrivit MApN, parlamentarii au pus accent pe armonizarea programelor de înzestrare ale armatei cu dezvoltarea industriei naționale de apărare.
Un capitol distinct al întâlnirii a fost legislația din domeniul apărării. Reprezentanții ambelor instituții au convenit asupra modalităților concrete de armonizare a aspectelor procedurale, astfel încât proiectele legislative să ajungă în dezbaterea Parlamentului cu maximă celeritate.
Reprezentanții partidelor parlamentare în comisiile de apărare au adresat întrebări cu privire la subiectele principale de pe agenda întâlnirii, precum și pe alte teme de interes din sfera securității și apărării, aflate în competența Ministerului Apărării Naționale.
Precedenta întâlnire a comisiilor parlamentare cu conducerea MApN a avut loc în luna septembrie 2023.
Actuala vizită a membrilor comisiilor parlamentare de apărare și ordine publică are loc pe fondul polemicilor generate în spațiul public de un recent interviu acordat de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, în care, printer altele, s-a referit și la nevoia unei minime pregătiri a populației pentru a face față unei eventuale crize de natură militară.
Reamintim că în prezent se află în plină desfășurare cel mai mare exercițiu NATO de la cel din 1988 (Reforger), din timpul Războiului Rece – Steadfast Defender 24 – care implică aproximativ 90.000 de militari și personal civil care iau parte la ”simulări de război”.
Manevrele se desfășoară în contextul în care războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei continuă. NATO, ca organizație, nu este implicată direct în conflict, cu excepția faptului că furnizează Kievului sprijin neletal, deși există țări care trimit arme și muniții în mod individual sau sub forma unor grupuri și oferă pregătire militară.
Steadfast Defender 2024 – compus dintr-o serie de manevre militare individuale mai mici, se întinde din America de Nord până la flancul estic al NATO – se desfășoară până la sfârșitul lunii mai și implică unități din toate cele 31 de țări membre NATO, plus Suedia.
Anterior începerii exercițiului, MApN a anunțat că va verifica stadiul pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare prin exerciții de mobilizare, care vor fi organizate în șase județe. Exercițiile de mobilizare se desfășoară anual conform Legii nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război, ale Legii nr. 477/2003, republicată, privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, precum și ale ,,Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente în perioada 01.01 – 31.12.2024”, aprobat de CSAT.
Angajatorii au obligația să asigure prezența rezerviștilor care au calitatea de salariați ai operatorilor economici, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum cinci zile, pe baza unei adeverințe eliberată de centrul militar, conform prevederilor cuprinse la art. 75 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Membrii comisiilor parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională s-au întâlnit marți, 6 februarie, la sediul MApN, cu conducerea ministerului. La întâlnire au participat secretarul de Stat Eduard Bachide, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și reprezentanți ai unor structuri centrale ale ministerului, care au făcut o informare privind situația de securitate […] Citeste mai mult […]