Acasă Educatie Mesaje educative și de interes public vor fi transmise și în limbile...

Mesaje educative și de interes public vor fi transmise și în limbile minorităților naționale

Media News concept

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, inițiativă al cărei autor este deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi. Actul normativ creează cadrul legal necesar difuzării comunicărilor audiovizuale cu caracter educativ referitoare la pericolul dezinformării și importanța verificării informațiilor din surse sigure și multiple.

Această inițiativă legislativă reprezintă o continuare a Legii nr. 27/2025, de asemenea inițiată de Nicolae-Miroslav Petrețchi, promulgată de președintele României în luna martie, și are ca scop consolidarea eforturilor de creștere a gradului de educație media în rândul publicului.

Prin noile prevederi, posturile de radio și televiziune vor putea difuza mesaje educative și de interes public care vizează identificarea și recunoașterea știrilor false, promovarea gândirii critice și verificarea informațiilor din mai multe surse și încurajarea utilizării surselor oficiale și a instituțiilor media credibile.

Propunerea legislativă oferă cadrul legal în baza căruia Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) poate organiza și promova campanii naționale de informare privind combaterea dezinformării, asigurând echilibrul între libertatea de exprimare și responsabilitatea socială a furnizorilor de servicii media audiovizuale.

De asemenea, pentru localitățile în care populația aparținând minorităților naționale depășește 10% din totalul locuitorilor, furnizorii de servicii de televiziune și radiodifuziune care transmit în limbile minorităților vor difuza mesajele stabilite de CNA și în limbile respective, pentru o informare corectă și incluzivă.

Proiectul urmează să fie dezbătut de Senat, ca for decizional.