Acasă Educatie Mihai Dimian va fi noul ministru al Educației

Mihai Dimian va fi noul ministru al Educației

Biroul Politic Național al PNL a validat luni, în unanimitate, propunerea ca profesorul universitar doctor Mihai Dimian, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, să preia funcția de ministru al Educației și Cercetării.

Dimian „este susținut de Partidul Național Liberal în calitate de independent, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea sistemului de învățământ din România în acord cu programul de guvernare, continuând în același timp eforturile de eficientizare a domeniului educației”.

Funcția de ministru al Educației a rămas vacantă după demisia lui Daniel David, în 22 decembrie 2025, iar în present interimatul este asigurat de Ilie Bolojan.