Acasă Cultura Mihai Weber: ”Patrimoniul românesc și valorile UNESCO au nevoie de susținerea noastră”

Mihai Weber: ”Patrimoniul românesc și valorile UNESCO au nevoie de susținerea noastră”

DISTRIBUIȚI

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, sub Înaltul Patronaj al Președintelui Camerei Deputaților, organizează Gala ”Valori și tradiții românești – UNESCO 65”, care va avea loc  marți, 7 decembrie 2021, ora 12,30, la Sala ”C.A. Rosetti” de la Palatul Parlamentului. La eveniment sunt așteptați reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Corpului Diplomatic, ai Patriarhiei și Academiei Române, ai ministerelor cu rol în gestionarea patrimoniului UNESCO, ai mediului universitar și ai celui neguvernamental.

În cadrul galei aniversare, se vor decerna diplome unor personalități și organizații care s-au remarcat în promovarea și păstrarea patrimoniului românesc, Grupul Psaltic ”Tronos”, al Patriarhiei Române, va susține un concert de colinde, va fi vernisată o expoziție de pictură din colecția Centrului Cultural ”Mihai Eminescu” UNESCO și  vor fi prezentate lucrări realizate de elevi și studenți, în cadrul celei de a II-a ediții a Școlii Internaționale pentru Patrimoniu, Cultură și Artă ”Constantin Brâncuși”.

2021 a fost un an cu dublă semnificație: s-au împlinit 75 de ani de la înființarea Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură și 65 de ani de când România a aderat la UNESCO. Pe tot parcursul anului, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO a organizat evenimente, sub deviza „Valori și tradiții românești – UNESCO 65”, în cadrul cărora a pus în dialog principalii actori preocupați de promovarea principiilor și valorilor UNESCO și de salvarea și protejarea patrimoniului românesc înscris în listele Patrimoniului Mondial sau aflat în curs de înscriere.

În cadrul conferințelor, dezbaterilor, meselor rotunde, a grupurilor de lucru, membrii comisiei au urmărit să identifice, cu prioritate, prioritățile de modificare a cadrului legislativ, pe care experții în domeniu le așteaptă, precum și gama largă a problematicii patrimoniului românesc. Concluzia, după acest an cu agendă încărcată, este că mai sunt pași semnificativi de făcut și că niciun efort nu este suficient, încă, pentru salvarea, protejarea și promovarea tezaurului spiritual al românilor și a valorilor UNESCO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here