Ministrul Justiției Alina Gorghiu a transmis Procurorului General al României cererile de urmărire penală primite de la Președintele României privindu-i pe Petre Roman, fost prim-ministru al Guvernului României (26 decembrie 1989 – 26 septembrie 1991) și Gelu-Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al Guvernului României (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).
”Mineriadele reprezintă o tragedie a istoriei noastre despre care românii însă așteaptă adevărul, iar cererile formulate astăzi reprezintă un semnal că ancheta avansează. Justiția are obligația să clarifice lucrurile”, a afirmat ministul Gorghiu.
Dosarul ”Mineriada” s-a aflat ani în șir pe masa procurorilor, a fost închis și redeschis de mai multe ori, au fost audiați sute de martori, s-au scris mii de pagini de rechizitoriu și s-au administrat probe. În 2008, dosarul mineriadei, care fusese instrumentat până atunci de procurorul militar Dan Voinea, este închis de fostul procuror general Laura Coduța Kovesi, care dă rezoluții de neînceperea urmăririi penale.
În 2014, România a fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să continue investigațiile în dosar, iar lucrurile au părut că încep să se miște. În 2015, Tiberiu Niţu, procurorul general al României, infirmă rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale, iar în 2017 dosarul este finalizat de procurori și trimis în instanță, dar stă la Camera Preliminară de la Curtea Supremă aproape doi ani, până în mai 2019, care decide retrimiterea lui la Parchet.
Au fost trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Cristian Florescu, Emil Dumitrescu, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu, Miron Cozma.
[…] Ministrul Justiției Alina Gorghiu a transmis Procurorului General al României cererile de urmărire penală primite de la Președintele României privindu-i pe Petre Roman, fost prim-ministru al Guvernului României (26 decembrie 1989 – 26 septembrie 1991) și Gelu-Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al Guvernului României (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990). ”Mineriadele reprezintă o tragedie a […] Citeste mai mult […]