Acasă Social Ministerul Apărării Naționale comemorează eroii români căzuți pe Frontul de Vest, la...

Ministerul Apărării Naționale comemorează eroii români căzuți pe Frontul de Vest, la 80 de ani de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial

DISTRIBUIȚI

În perioada 22-28 aprilie 2025, Ministerul Apărării Naționale, prin Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, marchează împlinirea a 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial prin organizarea Marșului comemorativ intitulat „Pe urmele eroilor români căzuți pe Frontul de Vest – Ungaria, Slovacia, Cehia”.

 Inițiativa onorează memoria și sacrificiul miilor de militari români care au luptat cu eroism și și-au dat viața pe Frontul de Vest. Proiectul se va materializa prin desfășurarea unor ceremonii comemorative solemne la patru cimitire de onoare din țară și din străinătate, unde sunt înhumați, în număr impresionant, eroii români care au căzut la datorie pe Frontul de Vest:

1)      Cimitirul de onoare al eroilor români din al Doilea Război Mondial, Oarba de Mureș, județul Mureș (România)

2)      Parcela de onoare a eroilor români, Budapesta (Ungaria)

3)      Cimitirul de onoare al eroilor români, Zvolen (Republica Slovacia)

4)      Parcela de onoare a eroilor români, Cimitirul Central, Brno (Republica Cehă).

Delegația va fi compusă din aproximativ 65 de persoane, din cadrul Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Statului Major al Apărării, Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, Comandamentului Logistic Întrunit și Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. În proiect vor fi implicați și patru militari răniți în teatrele de operații, simbol al sacrificiului continuu al militarilor români, alături de 12 studenți militari, viitoarea generație de ofițeri, care vor avea astfel ocazia de a se conecta direct cu istoria și valorile Armatei României.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here