Ministrul Educației, Daniel David, a propune politicienilor un PACT pentru Deceniul Educaţiei şi Cercetării în România (2026 – 2036), în trei puncte.
Cred că avem nevoie acum în societatea noastră de un PACT pentru Deceniul Educaţiei şi Cercetării în România (2026 – 2036), cu trei puncte simple, pe care intenţionez să-l obţin asumat de factorul politic din ţară pentru domeniul nostru, a transmis ministrul Educației, Daniel David, într-un comunicat emis cu prilejul Zilei Internaţionale a Profesorului (și Zilei Mondială a Educaţiei):
(1) În fiecare an, începând cu 2026, bugetul destinat educaţiei şi cercetării va fi mai mare decât cel din anul precedent (în termeni nominali şi prin raportare la PIB).
(2) Cele două domenii dedicate cunoaşterii – educaţia şi cercetarea (ştiinţa) – rămân în aceeaşi autoritate naţională, pentru a contribui coordonat la dezvoltarea ţării ca o societate bazată pe cunoaştere.
(3) Măsurile majore în aceste domenii trebuie să corespundă unor practici UE/OECD, ţintind mereu spre cele mai bune practici UE/OECD. Devierile de la aceste practici vor fi prezentate şi argumentate public.















