Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, merge din nou la Bruxelles, miercuri, 28 ianuarie 2026, pentru a-i convinge pe oficialii europeni că România își menține angajamentul de a reduce deficitul bugetar, pentru 2026 ținta fiind 6,2% din PIB, anunță AGERPRES. Această vizită ar fi fost convenită în cadrul ședinței coaliției de guvernare de luni, 26 ianuarie, când cele patru partide nu au ajuns la niciun consens în ceea ce privește al treilea pachet de măsuri privind reducerea deficitului bugetar. După cum se știe, PSD a anunțat, în mai multe rânduri, că fără un set de măsuri de relansare economică nu va fi de acord ca Guvernul să își asume răspunderea în fața Parlamentului, chiar dacă reforma administrativă este necesară. Începând de marți dimineața, se află în România o delegație a agenției de rating Fitch, care se va întâlni cu mai mulți oficiași ai Guvernului în frunte cu ministrul de finanțe. Aceștia vor încerca, din nou, să le spună celor de la Fitch că măsurile privind reducerea deficitului bugetar au avut efectele scontate și că acest lucru se va întâmpla și în acest an.















