Acasă Politic Ministrul german al Sănătăţii: Germanii vor fi ”vaccinați, vindecați sau morți” până...

Ministrul german al Sănătăţii: Germanii vor fi ”vaccinați, vindecați sau morți” până la sfârșitul iernii

DISTRIBUIȚI

Cetăţenii germani vor fi ”’vaccinaţi, vindecaţi sau morţi” până la sfâşitul acestei ierni din cauza înmulţirii cazurilor de COVID-19, a avertizat ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, potrivit AFP.

”’Probabil că, până la sfârşitul iernii, cum se spune uneori cu cinism, fiecare sau aproape fiecare va fi vaccinat, vindecat sau mor”” din cauza răspândirii variantei Delta ”’foarte, foarte contagioase”’ a coronavirusului, a avertizat Spahn, care şi-a îndemnat încă o dată conaţionalii să se vaccineze ”’urgent”’.

În special regiunile din sud şi est sunt lovite de un nou val de infectări cu coronavirus, pe care experţii şi responsabilii politici îl atribuie mai ales unei rate de vaccinare de doar 68%, printre cele mai reduse din Europa de Vest.

Cancelarul Angela Merkel şi succesorul ei Olaf Scholz au decis joi să înăsprească restricţiile antiepidemice pentru persoanele nevaccinate, dar au exclus instituirea vaccinării obligatorii anti-COVID-19 pentru ansamblul populaţiei. ”’Avem în prezent un al patrulea val, avem o situaţie foarte, foarte dificilă în numeroase spitale din Germania”, a mai atras atenţia ministrul Sănătăţii. ”Observăm că acest val se propagă încetul cu încetul către vest”, a adăugat Spahn. Secţiile de terapie intensivă ale spitalelor abia mai fac față situației din cauza personalului insuficient.

Cu evoluţia actuală şi cu recordurile zilnice de infectări, situaţia sanitară ”va fi mai rea decât tot ce am cunoscut” până acum, a declarat și Angela Merkel, în timpul unei reuniuni a propriului partid.

Germania, cu o populaţie de aproximativ 83 de milioane de locuitori, a înregistrat în ultimele zile cifre ale infectărilor fără egal de la începutul pandemiei, depăşind săptămâna trecută pragul zilnic de 65.000 de cazuri de COVID-19. Sursa – Agerpres

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 − 4 =