Acasă Politic Ministrul Luminița Odobescu și omologul sârb au agreat reluarea, în cel mai...

Ministrul Luminița Odobescu și omologul sârb au agreat reluarea, în cel mai scurt timp, a lucrărilor Comisiei Mixte Interguvernamentale româno-sârbe pentru Minorități Naționale

DISTRIBUIȚI

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut miercuri, 6 noiembrie 2024, consultări bilaterale cu Marko Djurić, ministrul afacerilor externe al Serbiei, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o desfășoară la București.

Cei doi miniștri au agreat o abordare mai dinamică a cooperării bilaterale, inclusiv prin dialog intensificat și periodic la nivelul Ministerelor Afacerilor Externe, o dimensiune de interes fiind cea consulară.

Oficialii au mai convenit impulsionarea și diversificarea cooperării economice bilaterale, precum și creșterea schimburilor comerciale. În acest sens, a fost subliniată relevanța organizării unui Forum economic româno-sârb.

De asemenea, pe componenta de conectivitate, care este cheie în relația bilaterală, s-a agreat impulsionarea proiectelor în domeniul energiei și transporturilor, în special a proiectului de gaze naturale Arad-Morkin, a construcției autostrăzii Timișoara-Belgrad și revitalizarea transportului feroviar. Au fost discutate și oportunitățile de consolidare a cooperării transfrontaliere, în special sub umbrela programului INTERREG IPA dintre România și Serbia (2021-2027).

Ministrul Luminița Odobescu s-a referit la importanța comunității române din Serbia și a celei sârbe din România. A subliniat necesitatea respectării drepturilor persoanelor aparținând minorității înrudite cu România, indiferent de modul în care ele sunt desemnate sau de locul unde locuiesc pe teritoriul statului sârb. A fost agreată reluarea, în cel mai scurt timp, a lucrărilor Comisiei Mixte Interguvernamentale româno-sârbe pentru Minorități Naționale.

Ministrul român de externe s-a referit și la începerea negocierilor pentru acordul bilateral privind deschiderea de Institute Culturale la Belgrad și București, cu filiale la Vârșeț și Timișoara, un obiectiv important având în vedere beneficiile în plan inter-uman.

Cei doi miniștri au discutat și despre parcursul european al Serbiei, oficialul român reiterând susținerea României pentru parcursul european al țărilor candidate din Balcanii de Vest, precum și a celor din Vecinătatea Estică. S-a referit la beneficiile multiple și vizibile ale apartenenței la Uniunea Europeană și a încurajat autoritățile sârbe să continue eforturile necesare aderării, mai ales în contextul actual favorabil extinderii. A reafirmat disponibilitatea României pentru oferirea de expertiză relevantă Serbiei, în funcție de necesități. Ministrul sârb de externe a mulțumit pentru sprijinul acordat de către România pe calea integrării europene.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate situaţia politică și de securitate din regiune. În context, oficialul sârb a informat cu privire la situația minorității sârbe din Kosovo. Au mai fost abordate războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei și consecințele sale în plan regional, evoluțiile din Republica Moldova, precum și importanța relației transatlantice.

Cu ocazia vizitei, cei doi miniştri de externe au semnat un Memorandum de cooperare între institutele diplomatice ale celor două Ministere de externe, cu beneficii în domeniul pregătirii diplomatice și pentru activități specifice de cercetare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here