Acasă Economie  Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat la forumul Internațional „Uniți pentru Dreptate....

 Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat la forumul Internațional „Uniți pentru Dreptate. Uniți pentru Natură”, la Kiev

DISTRIBUIȚI

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat astăzi la Forumul Internațional „Uniți pentru Dreptate. Uniți pentru Natură”, care are loc în perioada 20-21 octombrie 2023, în Kiev, Ucraina. Reuniunea își propune să aducă în atenția lumii consecințele războiului asupra mediului, atât în Ucraina, cât și în regiunea transfrontalieră.

Conferința reunește experți și factorii de decizie din întreaga lume, reprezentanți ai Grupului de lucru la nivel înalt instituit de Oficiul Președintelui Ucrainei, ai Programului Națiunilor Unite, reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene, ai Curții Penale Internaționale.

În cadrul sesiunii ministeriale, demnitarul român  a susținut o declarație de țară: „Aș dori să reiterez faptul că România condamnă, în cei mai fermi termeni, agresiunea premeditată a Rusiei asupra Ucrainei și își exprimă deplina susținere și solidaritate cu poporul ucrainean, victime ale războiului brutal de agresiune declanșat de Rusia. Referindu-mă la consecințele asupra mediului în Europa și nu numai, aș dori să abordez în primul rând problema apei. După cum știm cu toții, este un element de bază pentru existența vieții, fie dacă ne referim la ființe umane, fie la mediu în general, inclusiv flora și fauna de care suntem total dependenți. În plus, emisiile de gaze cu efect de seră sunt un rezultat direct al războiului, ducând la o pierdere profundă a biodiversității și la deteriorarea ecosistemelor esențiale de pe teritoriul Ucrainei și nu numai. În contextul acestei realități tragice, vom dovedi un angajament puternic față de necesitatea urgentă de a proteja mai bine mediul inclusiv prin semnarea instrumentelor de cooperare bilaterală și multilaterală, în cursul zilei de astăzi”.

Astfel, ministrul mediului, apelor și pădurilor a semnat Declarația de cooperare legată de managementul apelor din perspectiva aspectelor internaționale, între Ucraina, Republica Moldova și România privind gestionarea bazinului râului Prut, alături de ministrul mediului din Republica Moldova, Iordanca-Rodica Iordanov și de Ruslan Strilets, ministrul protecției mediului și resurselor naturale din Ucraina.

În acest context, demnitarul român a subliniat importanța bazinului râului Prut, care acoperă o suprafață de 27.540 km², fiind unul dintre cei mai lungi 3 afluenți ai Dunării. Totodată, caracterul puternic transfrontalier al bazinului râului Prut este sporit de faptul că principalul său curs fluvial a marcat întotdeauna granițe importante în istorie. Astăzi, pe parcursul a 711 km, formează granița dintre România și Republica Moldova, iar pentru o lungime de 31 km, formează granița dintre România și Ucraina.

Al doilea Memorandum semnat de ministrul Mircea Fechet și Ruslan Strilets, ministrul protecției mediului și resurselor naturale din Ucraina, este cel privind cooperarea în domeniul protecției mediului între cele două țări. Acest instrument va sprijini cooperarea bilaterală în domenii precum protecția mediului, gestionarea durabilă a apei și protecția împotriva inundațiilor, protejarea ecosistemelor Mării Negre, managementul deșeurilor, managementul calității aerului, protectia naturii și conservarea biodiversității, prevenirea schimbărilor climatice.

„Cooperarea în domeniul protecției mediului va promova aprofundarea relațiilor de prietenie între România și Ucraina, pentru că suntem conștienți de responsabilitatea asupra siguranței mediului pentru generațiile prezente și viitoare. Mai mult, trebuie să ținem cont de faptul că activitățile de pe teritoriul statului oricărui participant pot avea un impact transfrontalier asupra teritoriului statului celuilalt participant”, a subliniat ministrul Mircea Fechet.

2 COMENTARII

  1. […] Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat astăzi la Forumul Internațional „Uniți pentru Dreptate. Uniți pentru Natură”, care are loc în perioada 20-21 octombrie 2023, în Kiev, Ucraina. Reuniunea își propune să aducă în atenția lumii consecințele războiului asupra mediului, atât în Ucraina, cât și în regiunea transfrontalieră. Conferința reunește experți și factorii […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here