Acasă Economie Ministrul Mediului, Mircea Fechet, conduce delegația României la Forumului Politic la Nivel...

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, conduce delegația României la Forumului Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă, la New York

DISTRIBUIȚI

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, participă la cea de-a 11-a reuniune a Forumului Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă (HLPF2023), organizată sub auspiciile Consiliului Economic și Social (ECOSOC) al ONU, care are loc în perioada 10-20 iulie 2023, la New York, în Statele Unite ale Americii. Din delegația României, condusă de ministrul Mircea Fechet, a făcut parte și László Borbély, Consilier de Stat, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Secretariatul General al Guvernului, specialiști din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, membri ai Delegației Misiunii Permanente a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, ai Parlamentului României.

Forumul include și un segment ministerial (HLS) care se desfășoară în perioada  17-19 iulie 2023. În marja segmentului ministerial al Forumului, a avut loc dezbaterea cu tema „Consolidarea impulsului către Summitul ODD”, în cadrul căreia, în data de 17 iulie 2023, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a susținut intervenția națională.

Tema acestor reuniuni este „Accelerarea recuperării după pandemia de COVID-19 și implementarea integrală a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă la toate nivelurile”.

În marja segmentului ministerial al Forumului, ministrul român al mediului, apelor și pădurilor, a declarat, în cadrul intervenției naționale: „Este o onoare să particip la aceste discuții cruciale privind pașii către Summit-ul SDG, abordând nevoia urgentă de acțiuni pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Sunt convins că la Summit-ul SDG din septembrie a acestui an, multe țări își vor reconfirma angajamentul ferm față de implementarea acestor obiective. România a luat măsuri concrete pentru punerea în aplicare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și integrarea Agendei 2030 în contextul său național. În acest sens, pentru a asigura o abordare integrată, coerența politicii are un rol cheie în acest demers, iar politicile naționale legate de dezvoltare trebuie să se bazeze pe realitățile și nevoile comunităților locale”.

Ministrul român al mediului a avut și o discuție cu Ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, Dmytro Kuleba: „Pe lângă impactul pandemiei de COVID-19, criza climatică și cea provocată de  război au condus la și mai multe dezechilibre. În acest sens, România condamnă în cei mai fermi termeni războiul de agresiune neprovocat și nejustificat al Federației Ruse împotriva Ucrainei, care sfidează Carta ONU, dreptul internațional, pune în pericol mediul și agravează crizele alimentare și energetice globale”, a punctat Mircea Fechet. 

Totodată, demnitarul român a subliniat că Guvernul României implementează în prezent Planul Național de Redresare și Reziliență, care vizează investiții și reforme în diverse sectoare ale mediului, în ceea ce privește extinderea fondului forestier național, protecția biodiversității, gestionarea resurselor de apă, colectarea separată a deșeurilor, precum și economia circulară.

De asemenea, România a implementat un sistem informatic integrat de urmărire a trasabilității lemnului care îmbunătățește transparența lanțului de aprovizionare și descurajează exploatarea forestieră ilegală. Am adoptat Strategia pentru tranziţia României spre economia circulară 2020-2030, care poate contribui la creșterea economiei noastre, păstrând în același timp resursele naturale. În prezent, lucrăm la actualizarea Planului Național pentru Energie și Climă, împreună cu elaborarea „strategiei pe termen lung a României de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, Strategia noastră națională de adaptare la schimbările climatice se află în etapa finală de adoptare”, a adăugat Mircea Fechet.

În data de 17 iulie, România a prezentat cea de-a doua Raportare Națională Voluntară (RNV România 2023), alături de alte state ale Uniunii Europene.

În acest context, demnitarul român a punctat: „Strategia noastră națională de dezvoltare durabilă este o strategie orientată către cetățeni și definește cadrul național al României pentru implementarea Agendei 2030. În plus, Planul național de acțiune facilitează cooperarea interinstituțională și asigură coeziunea politicii. În acest proces, vom continua să conectăm autoritățile locale pentru a asigura coerența, pentru a implica societatea civilă, companiile, mediul academic și alte părți interesate relevante. Ținând cont de natura interconectată a obiectivelor, succesul realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) depinde în primul rând de implicarea tuturor actorilor relevanți ai societății. În încheiere, împărtășesc convingerea fermă că realizarea ODD de mediu, va contribui semnificativ la realizarea tuturor ODD din țara noastră, dar și la nivel global”.

În cadrul reuniunii, România a organizat un Laborator de Raportare Națională Voluntară (VNR Lab), cu tema Programe inovatoare și mecanisme de guvernanță ale sectorului public în serviciul proceselor VNR, în parteneriat cu Biroul de Sprijin Interguvernamental și Coordonare pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Departamentului de Afaceri Economice și Sociale al ONU (OISC/DESA).  În cadrul acestui laborator, ministrul Mircea Fechet a declarat: „După cum știți, Laboratoarele evaluării naționale voluntare ne permit să împărtășim experiențele cu privire la modalitățile corecte de a accelera implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă  și ne oferă o platformă pentru consolidarea procesului de Raportare Națională Voluntară în țările noastre. Astăzi, în cadrul acestui eveniment, avem în vedere împărtășirea experienței și provocărilor țării noastre în acest proces de raportare”.

 

 

2 COMENTARII

  1. […] Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, participă la cea de-a 11-a reuniune a Forumului Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă (HLPF2023), organizată sub auspiciile Consiliului Economic și Social (ECOSOC) al ONU, care are loc în perioada 10-20 iulie 2023, la New York, în Statele Unite ale Americii. Din delegația României, condusă de ministrul […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here