Acasă Politic Ministrul moldovean al Economiei, interesat de fluidizarea traficului la frontieră

Ministrul moldovean al Economiei, interesat de fluidizarea traficului la frontieră

DISTRIBUIȚI

Ministrul  Economiei, Ștefan-Radu Oprea, a primit joi, 09 noiembrie a.c., la sediul central al instituției, vizita oficială a delegației Republicii Moldova, condusă de omologul său modovean, Dumitru Alaiba, alături de care a fost prezent și  Excelența Sa Victor Chirilă, Ambasadorul Republicii Moldova în România.

Ministrul Alaiba și-a exprimat recunoștința pentru tot sprijinul pe care România îl acordă Rep. Moldova pentru depășirea sezonului rece și a subliniat avantajele costurilor reduse și spațiului lingvistic comun oferite peste Prut pentru investițiile din România, menționând însă nevoia intensificării cooperării pentru fluidizarea traficului la frontiere.

Ministrul Ștefan-Radu Oprea a salutat demersurile executivului de la Chișinău privind dezvoltarea mediului de afaceri și a precizat că, în cazul în care va fi solicitată, România va împărtăși din expertiza sa. Totodată, demnitarul român a reiterat faptul că de la nivelul ministerului pe care îl conduce încurajează și investițiile în Republica Moldova și își dorește să contribuie la consolidarea relațiilor economice dintre cele două țări.

Ministrul Oprea a prezentat experiența pozitivă a României în ceea ce privește stimularea antreprenoriatului și a industriei prelucrătoare, inclusiv prin scheme de ajutor de stat dedicate, programul Start-Up Nation, precum și promovarea educației financiare și modificarea mentalității societale privind antreprenoriatul.

Având în vedere faptul că România este principalul partener comercial al Republicii Moldova, cu o pondere de 20,7% din valoare comerțului total, subiectul reuniunii Comisiei mixte interguvernamentale pentru colaborare economică dintre România și Republica Moldova, care va avea loc la începutul anului 2024, la București, a fost de asemenea un punct important pe agenda de discuții. În acest sens, ministrul Oprea a propus organizarea unui forum economic în aceeași perioadă, în vederea promovării oportunităților de investiții, a măsurilor de sprijin a investitorilor străini, precum și a poveștilor de succes de pe ambele maluri ale Prutului.

Ministrul Dumitru Alaiba s-a aflat la București cu ocazia celei de-a XII-a ediții a Forumului Aspen – GMF Bucharest, organizat de Institutul Aspen România și Fondul German Marshall al Statelor Unite (GMF) sub generocul ”Un punct de inflexiune global – Încotro ne îndreptăm?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here