Tudorel Toader încasează lunar de la Stat câte 57.000 de lei sub formă de salarii și pensii
Pe fondul protestelor anunțate de sindicatele din penitenciare și poliție împreună cu pensionarii militari, Tudorel Toader, ministru al Justiției, amenință că va face publice drepturile salariale, precum si toate celelalte drepturi banesti, de care beneficiaza functionarii publici cu statut special din ANP, se arată într-un comunicat de presă.
”Îl informăm pe această cale că salariile cu pricina nici n-ar trebui să fie secrete fiind plătite din bani publici, chiar dacă sub semnătura domniei sale s-a secretizat nu de mult Hotărârea de Guvern care stabilește coeficienți de salarizare pentru fiecare funcție în parte. Dar, pentru că, iată, îl preocupă îi sugerăm domnului Toader să facă public și faptul că încă nu a rezolvat problema plății celor peste un milion de ore suplimentare nerecuperate și neplătite personalului din penitenciare. Statul român trebuie să-și plătească datoriile. În cazul în care nu e clar pentru domnul ministru și asta i-a pricinuit supărarea, nu cerem creșteri salariale. Cerem doar să se aplice legea cadru a salarizării unitare așa cum a fost votată de Parlament, fără discriminări. Mai cerem condiții de lucru mai bune, în mandatul domniei sale sumele alocate în acest sens fiind de trei ori mai mici. E simplu. Vom continua, deci, acțiunile de protest oricât de jenante vor fi încercările ministrului Toader de a răspunde solicitărilor legitime ale angajaților din penitenciare referitor la îmbunătățirea condițiilor de lucru, o salarizare echitabilă și eliminarea discriminării pensionarilor militari. Nu-i prima dată. Am mai văzut acest tip de dezinformare prin folosirea unor salarii la extreme primite de cei pe care, în acest caz, chiar domnia sa îi cadorisește cu împuterniciri ilegale și majorări pentru așa-zise lucrări de excepție și misiuni speciale. Surprinzătoare, deci, insistența celui prins de foarte multe ori în flagrantă dezinformare mai ales că acesta încasează din diverse sinecuri peste 57.000 de lei lunar. Dar, într-un context în care condamnați penal conduc țara și construiesc bugete, nimic nu mai miră. Nici măcar transformarea unui profesor într-un soldat de partid”, se arată în comunicat.