Acasă Interne Ministrul Vela: Ce fac unii sindicaliști pentru România și pentru minister, ”în...

Ministrul Vela: Ce fac unii sindicaliști pentru România și pentru minister, ”în afară de a băga vuvuzele când se cântă imnul național”

DISTRIBUIȚI

Ministrul interimar de Interne, Marcel Vela, a reacționat, la protestul SNPPC, din fața sediului MAI și a acuzat că există o ”opacitate” din partea conducerii SNPPC. Vela a precizat că sunt 16 sindicate în MAI.

”Acest sindicat, condus de un pensionar, pentru că nu este angajatul MAI, este un pensionar al MAI, convinge, într-un mod mai mult sau mai puțin profesionist, anumiți lideri de sindicat din țară care au venit astăzi aici să ceară un lucru care deja ieri era stabilit, discutat într-o discuție oficială în cadrul Ministerului prin departamentul care se ocupă de relația cu sindicatele, care este în Comisia de Dialog Social. Au ajuns la concluzii clare, date publicității prin comunicat de la celelalte sindicate.” a spus Marcel Vela.

Ministrul a spus că există în dezbatere un act normativ al MAI care să reglementeze ceea ce se solicită, însă nu pot da OUG, pentru că Guvernul este interimar. Vela spune că Dumitru Coarnă va candida la parlamentare

”Ei știu că e imposibil, dar ce face aici pensionarul acesta care conduce sindicatul și care are un salariu la sindicat mai mare decât ministrul Afacerilor Interne, are preocupări electorale și veți vedea peste două luni că viața îmi va da dreptate, va fi un frumos candidat politic pentru Parlamentul României” a acuzat Vela, potrivit DC News.

”Este o diversiune și, din păcate, au căzut în această capcană membri de sindicat onești care au venit aici să strice un moment frumos, chiar al activității lor.” a continuat Vela, care a spus că sunt lideri ai SNPPC care i-au dat mesaje de delimitare de protestul de la MAI.

”În acest minister e o încrengătură între sindicate prin care ei cer doar așa, salarii mărite, pensii enorme, ieșit la pensie mult mai devreme. Dincolo de a cere bani, cât mai mulți bani, cât mai multe sporuri, cât mai multe salarii, cât mai multe pensii, ar trebui să se întrebe ce fac ei pentru România și pentru minister, în afară de a băga vuvuzele când se cântă imnul național” a spus ministrul interimar. ”Da, e o manevră politică în spatele acestui protest” a răspuns, ferm, Vela la o întrebare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here