M. Dragomir
Tehnologia a oferit oamenilor mai multe posibilități de a se conecta, dar le-a oferit și mai multe oportunități de a minți?
Poți trimite unui prieten un mesaj cu o minciună nevinovată pentru a anula o cină, poți să-și creezi un profil mai interesant pentru a părea mai atractiv pe rețelele de socializare sau poți să trimiți șefului un email cu o scuză inventată pentru a justifica întârzierea sau neîndeplinirea unei sarcini.
De mai mult timp, psihologii sociali și specialiștii în comunicare se întreabă nu doar cine minte mai mult, ci și unde oamenii tind să mintă cel mai mult – în comunicarea directă sau în comunicarea mediată de tehnologie?
Un studiu (autori Jeffrey T. Hancock, Jennifer Thom-Santelli și Thompson Ritchie) din 2004 a fost printre primele care a investigat legătura dintre ratele de înșelăciune și tehnologie. De atunci, modurile în care comunicăm s-au schimbat, a scăzut numărul apelurilor telefonice și a crescut cel al mesajelor pe rețelele de socializare. Mai sunt de actualitate datele studiului din 2004 după apariția acestor transformări?
Legătura dintre înșelăciune și tehnologie
În 2004, cercetătorul în comunicare Jeff Hancock și colegii săi au cerut unui număr de 28 de studenți să spună numărul de interacțiuni sociale pe care le-au avut prin comunicare față în față, la telefon, SMS și e-mail pe parcursul a șapte zile. De asemenea, li s-a cerut să spună și de câte ori au mințit în fiecare interacțiune socială.
Rezultatele au arătat că majoritatea minciunilor au apărut în cazul interacțiunilor prin telefon și că prin email au fost comunicate cele mai puține minciuni.
Descoperirile au fost în concordanță cu un cadru numit de Hancock „model bazat pe caracteristici”. Conform acestui model, aspectele specifice ale unei tehnologii – dacă oamenii pot comunica fără probleme înainte și înapoi, dacă mesajele sunt trecătoare și interlocutorii sunt la distanță – prezic mediul în care oamenii tind să mintă cel mai mult.
În studiul lui Hancock, cele mai multe minciuni în interacțiunea socială au apărut prin intermediul telefonului. Cele mai puține au avut loc pe e-mail, unde oamenii nu au putut comunica în sincron și mesajele erau înregistrate.
Studiul Hancock, revizuit
Când Hancock și-a efectuat studiul, doar studenții câtorva universități selectate și-au putut crea un cont de Facebook, iar iPhone-ul se afla în primele etape de dezvoltare (un proiect extrem de confidențial supranumit „Proiectul Purple”).
Cum ar arăta rezultatele 20 de ani mai târziu?
Într-un nou studiu, a fost selectat un grup mai mare de participanți și s-au studiat interacțiunile din mai multe forme de tehnologie. 250 de persoane și-au înregistrat, timp de o săptămână, interacțiunile sociale (prin comunicare față în față, prin rețelele sociale, telefon, SMS, apeluri video și e-mail) și numărul de interacțiuni în care au mințit.
Ca și în studiul lui Hancock, cele mai multe minciuni au apărut în interacțiunile sociale intermediate, sincrone și neînregistrate și când comunicatorii erau la distanță – prin telefon sau video, iar cele mai puține – în cazul comunicărilor prin e-mail. S-a remarcat că diferențele dintre formele de comunicare au fost mici. Diferențele dintre participanți (cât de mult au variat oamenii în tendința lor de a minți) au fost mai predictive pentru ratele de înșelăciune decât diferențele dintre formele de comunicare.
Rata minciunilor în diferite forme de comunicare
Rata minciunilor în diferite forme de comunicare
În ciuda schimbărilor în modul oamenilor de a comunica din ultimele două decenii – împreună cu felurile în care pandemia COVID-19 a schimbat modul în care oamenii socializează – oamenii par să mintă sistematic conform modelului bazat pe caracteristici.
Există mai multe explicații posibile pentru aceste rezultate, deși este nevoie de o analiză mai profundă pentru a înțelege exact de ce mediile diferite duc la rate diferite de minciună. Este posibil ca anumite forme de comunicare mediată să faciliteze mai bine înșelăciunea decât altele. Unele mijloace – telefonul, video – ar putea face ca înșelăciunea să fie percepută ca fiind mai ușor de depășit sau mai puțin costisitoare din punct de vedere al efectelor unei relații sociale dacă este descoperită.
Ratele de înșelăciune pot varia și în funcție de tehnologie, deoarece oamenii folosesc tehnologii diferite pentru diferite relații sociale. De exemplu, oamenii ar putea trimite e-mailuri numai colegilor lor din mediul profesional, în timp ce utilizarea apelurilor video ar putea fi mai potrivită pentru relații mai personale.
Tehnologia greșit înțeleasă
Există două concluzii cheie.
Prima, că, în general, există diferențe mici în ratele de minciună între mediile de comunicare. Tendința unui individ de a minți contează mai mult decât mediul prin care comunică (trimite e-mailuri sau vorbește la telefon, spre exemplu).
În al doilea rând, există o rată mică de minciună. Majoritatea oamenilor sunt sinceri – o premisă concordantă cu teoria adevărului implicit, care sugerează că majoritatea oamenilor declară că sunt sinceri de cele mai multe ori și că există puțini mincinoși prolifici.
Din anul 2004, rețelele sociale au devenit un spațiu principal pentru interacțiunea cu alți oameni. Cu toate acestea, persistă percepția greșită obișnuită conform căreia comunicarea online sau prin intermediul tehnologiei, spre deosebire de cea în persoană, duce la interacțiuni sociale mai scăzute la nivel de cantitate și calitate.
Adesea oamenii cred că doar pentru că folosim tehnologia pentru a interacționa, onestitatea este mai greu de găsit. Nu numai că această percepție este greșită, dar nu este susținută nici de dovezi empirice. Pur și simplu, convingerea că minciuna este mai răspândită în era digitală nu se potrivește cu datele.
Text original – David Markowitz, Are people lying more since the rise of social media and smartphones?
