Scriitorul şi eseistul român Mircea Cărtărescu a câştigat Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice, ediţia 2022, a anunţat luni, în Mexic, Antonio Sáez Delgado, purtător de cuvânt al juriului, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Cărtărescu a fost ales dintre 80 de candidaturi în şapte limbi „pentru proza sa imaginativă şi orbitoare”, a spus Sáez Delgado la o conferinţă de presă în oraşul mexican Guadalajara.
Juriul a apreciat că el „este un scriitor multilateral de stil maximalist care se inserează deplin în tradiţia literaturii mondiale, interpelându-şi de la oniric şi până la existenţial cititorii şi criticii din întreaga lume”.
Premiul, dotat cu suma de 150.000 de dolari, va fi înmânat pe 26 noiembrie la inaugurarea celei de 36-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte (FIL) din Guadalajara, considerat cel mai important târg de carte al lumii editoriale hispanice.
Primul scriitor de limba română recompensat cu Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice a fost Norman Manea în anul 2016. Foto: G4 Media