Acasă Social Misiune umanitară de urgenţă pe ruta Otopeni – Bruxelles

Misiune umanitară de urgenţă pe ruta Otopeni – Bruxelles

DISTRIBUIȚI

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, a efectuat în seara zilei de 6 august o misiune umanitară de urgenţă pe ruta Otopeni – Bruxelles, Belgia, pentru transferul unui pacient în vârstă de aproximativ 60 de ani, cu arsuri grave.

Pacientul a fost asistat pe timpul zborului de o echipă medicală SMURD din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca și de o echipă medicală militară și va fi dus la Centrul de Arși din cadrul Spitalului Militar “Queen Astrid” din Belgia.

Misiunea a fost executată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne.

Aeronava a fost operată de un echipaj format din căpitan-comandorul Ianculescu Florin, comandant aeronavă, căpitan-comandorul Mladin Cornel, pilot, locotenent-comandorul Gîrz Romeo, maistrul militar Preduca Gabriel și maistrul militar Țebrean Maftei. Echipa medicală a M.Ap.N. este alcătuită din maiorul doctor Nica Daniel și plutonierul Mardale Gabriel.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nineteen + nine =