Acasă Social Misiunea de investigație a OMS în China a identificat originea probabilă a...

Misiunea de investigație a OMS în China a identificat originea probabilă a pandemiei de COVID-19

DISTRIBUIȚI

După o investigație de mai multe luni, Organizația Mondială a Sănătății a concluzionat că fermele de animale sălbatice din China sunt cea mai probabilă sursă a pandemiei de COVID-19, relatează Live Science.

Aceste ferme de animale sălbatice, multe dintre ele situate în jurul provinciei Yunnan din sud-vestul Chinei, furnizau animale comercianților din piața de fructe de mare din Wuhan unde au fost depistate primele cazuri de contagiere cu coronavirusul anul trecut.

O parte a acestor animale sălbatice ar fi putut să fi fost infectate cu SARS-CoV-2 de liliecii din zonă.

Informația a fost dezvăluită într-un interviu acordat NPR de zoologul Peter Daszak, unul dintre experții OMS care a făcut parte din misiunea de investigație a OMS în China.

Este așteptat ca raportul OMS privind originea pandemiei să fie publicat în următoarele săptămâni.

O echipă de experți a OMS s-a deplasat în luna ianuarie în China pentru a investiga sursa SARS-CoV-2, vizitând inclusiv orașul Wuhan, epicentrul inițial al pandemiei care a infectat peste 120 de milioane de persoane și provocat decesul a 2,6 milioane la nivel mondial.

Originea coronavirusului a fost subiectul mai multor speculații și teorii ale conspirației de la apariția sa, inclusiv că virusul a scăpat dintr-un laborator de virusologie din Wuhan – ipoteză respinsă de echipa OMS.

Consensul general printre oamenii de știință este că virusul circula printre lilieci și a sărit la oameni, cel mai probabil printr-o specie intermediară.

Exact acest lucru a fost descoperit și de echipa OMS: virusul a trecut probabil de la liliecii din sudul Chinei la animalele sălbatice din ferme și apoi la oameni.

Fermele de animale sălbatice sunt un proiect pe care guvernul chinez îl promovează de 20 de ani pentru a scoate comunitățile rurale din sărăcie și diminua decalajul dintre mediul urban și cel rural, potrivit lui Daszak și NPR.

”Ei iau animale exotice precum zibete, porci spinoși, pangolini, câini enot și șobolani de bambus și îi înmulțesc în captivitate”, a declarat Daszak pentru NPR.

Însă în luna februarie a anului trecut China a închis acele ferme, probabil fiindcă guvernul a considerat că au făcut parte din calea de transmitere de la lilieci la oameni, potrivit zoologului.

Autoritățile de la Beijing au trimis instrucțiuni crescătorilor despre cum să îngroape, ucidă sau incinereze animalele în moduri care să oprească transmiterea virusului, relatează acesta.

Multe dintre aceste ferme cresc animale care pot fi purtătoare de coronavirusuri, inclusiv zibete, pisici și pangolini.

Majoritatea fermelor sunt situate în provincia Yunnan din sud-vestul Chinei sau în apropierea ei, locul unde oamenii de știință au descoperit anterior un virus la lilieci care este similar în proporție de 96% cu SARS-CoV-2.

Însă OMS încă nu știe animalul exact care a transmis virusul de la lilieci la oameni.

”Cred că SARS-CoV-2 a fost transmis prima dată la oameni în sudul Chinei. Așa par lucrurile”, a declarat Daszak pentru NPR.

OMS a descoperit de asemenea dovezi că aceste ferme furnizau animale pentru comercianții pieței din Wuhan. ”Există un motiv pentru care China a închis acel traseu”, fiindcă au crezut probabil că aceea a fost cea plauzibilă cale de transmitere, afirmă Daszak, zoologul precizând că aceasta va fi și concluzia raportului OMS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here