Probabil că niciodată niște alegeri parlamentare nu au avut o miză mai mare. Și nu mă refer la una partinică, ci la una de autentic interes național. Și, de aceea, cred că importanța componenței listelor cu candidați, mai ales a celor de pe locuri eligibile, ar trebui să fie mai mare că niciodată, scrie Ioana Ene Dogioiu pe spotmedia.ro
De ce?
După aceste alegeri vom avea în față 4 ani fără niciun scrutin, deci fără niciun fel de presiune electorală. După care va exista un decont general concentrat: locale, parlamentare, europarlamentare, prezidențiale în 2024.
Asta înseamnă și o imensă oportunitate, dar și un imens risc, în funcție de calitatea și interesul celor care vor gestiona puterea. Riscul este că lipsa presiunii electorale să favorizeze o guvernare și o legiferare în total dispreț față de interesul național, cel puțin în primii 2 ani, pe ideea că electoratul are memorie scurtă, deci vor conta doar ultimii, mai ales ultimul an înainte de alegeri. Ceea ce nici măcar nu e pe deplin neadevărat.
Oportunitatea ar fi ca în acești 4 ani fără tensiune electorală, liste și campanie să se facă reforme profunde ale statului pe toate palierele, inclusiv la nivel constituțional.
Și am să vă dau câteva exemple. Organizarea statului român este la nivel de anii `70 cu tot felul de instituții osificate folosite ca sinecuri. Cât de deprofesionalizate sunt și cum funcționează DSP-urile vedem acum.
Dar sunt multe altele asemenea, precum inspectoratele școlare sau ITM –urile. Toate aceste cuiburi de clientelism, bugetofage și ultrabirocratizate nu își mai au rostul. Se impune și o reorganizare administrativ teritorială, cu componenta constituțională, desigur.
Președintele Iohannis a ridicat tema ultrasensibilă a unei reforme la nivelul serviciilor secrete, proiectul de reparare a Legilor Justiției este abia la începutul unui parcurs care presupune nu doar rafinare, dar mai ales adoptare în forma optimă, fară amputările cu care ne-a obișnuit Parlamentul în mare majoritate fie ignorant în materie, fie neiubitor de Justiție.
La nivel constituțional cred că ar trebui să se pună serios problema revenirii la mandatul de 4 ani al președintelui și a unei mai bune clarificări a tipului de regim politic, pentru a scăpa de suprapunerile și contradicțiile care au generat atât de multe crize și au pus CCR în poziția de legiuitor.
Sigur că ar fi de dorit și o reformă a CCR, dar eu nu o văd posibilă până când, prin schimbările de componență din 3 în 3 ani, nu vom ajunge la o majoritate profesionistă. Deocamdată cred că acesta este singurul obiectiv fezabil în următorii ani, în rest, actuala majoritate din CCR va bloca orice reformă care o privește.
Una peste alta, acești 4 ani ar fi ocazia perfectă de a crea un stat modern, european, flexibil și eficient. Dacă oportunitatea va fi ratată, acest stat total inadecvat va colapsa la fiecare criză și va fi el însuși generator de criză.
Aceasta ar trebui să fie ambiția președintelui Iohannis care odată îndeplinită i-ar putea rezerva un loc important în istorie.
Timp prea mult nu are însă. Lucrurile trebuie începute rapid pentru că în ultimii doi ani ai celui de-al doilea mandat influența oricărui președinte scade foarte mult.
Dacă acești 4 ani vor fi un succes sau un eșec istoric depinde în mod esențial de doi factori: dacă președintele Iohannis se va înhamă la reformă și dacă va avea în Parlament și în Guvern acei parteneri reali cu viziune și dorință de reformă.
Deocamdată lucrurile nu arată bine la niciun partid dintre cele care pot forma o majoritate reformistă, deci excludem din start orice discuție despre PSD de la care nu cred că poate avea cineva o așteptare rezonabilă de reformă în interes public.
În USR-PLUS este în plină desfășurare o păruială generală pe locurile eligibile care, conform rezultatelor de la locale, se anunță mai puține decât sperau cele două partide unite. Și de aici s-ar putea ajunge la rupturi cu efect asupra scorului formațiunii și a ponderii lui într-o majoritate reformistă.
În PNL luptele nu sunt mai mici, dar sunt în surdină. Ludovic Orban face fiecare listă om cu om pentru a se asigura că va avea control total asupra partidului chiar în cazul în care președintele Iohannis ar avea altă opțiune de premier după alegeri sau pe parcurs ar avea o viziune diferită într-un domeniu sau altul.
Că face listele bob cu bob în sine nu e rău, dar când auzi unele nume precum al dlui Manciu, de la Grupul de Comunicare Strategică, un campion al incompetenței, perspectiva se schimbă. Teama este că alegerile nu vor fi pe criterii de competență și viziune, ci strict pe criterii de obediență.
Ceea ce iar nu e neapărat rău dacă scopul este reforma. Dar este? Dacă, de exemplu, intenția dlui Orban ar fi să devina președintele României începând cu 2024, interesul domniei sale este să facă reforma acum, sub bagheta președintelui Iohannis, sau să și-o asume ca viitor președinte? Reforma ar aduce capital electoral sau ar duce la pierderea unor zone clientelare utile la alegeri?
Sunt multe întrebări, multe îngrijorări. Singura certitudine este importanța vitală a acestor 4 ani și ce se va alege de ei vom putea să bănuim după ce vom vedea listele parlamentarilor care vor fi trimiși în viitorul Parlament.
