Reprezentanții Consiliului Județean Ilfov, Inspectoratului Școlar Județean, Inspectoratului de Poliție Județean și Crucii Roșii Ilfov au semnat, la 19 aprilie, un protocol de cooperare privind derularea campaniei ”Siguranța Rutieră în Ilfov”. Scopul campaniei este reducerea numărului de accidente, în contextul traficului tot mai aglomerat din jurul Capitalei.
Proiectul prevede cursuri de educație rutieră, pe care polițiști și voluntari ai Crucii Roșii le vor ține, din aprilie până în decembrie, în școlile și liceele din județul Ilfov.
În ziua semnării protocolului, la Moara Vlăsiei, s-a desfășurat in prim curs. Timp de oră, voluntarii și polițiștii au vorbit despre regulile de circulație, astfel încât elevii să conștientizeze pericolele, să fie mai atenți pe stradă și astfel să poată evita accidentele. Cursurile au și o componentă practică, de prim ajutor și sunt adaptate tipului de învățământ – gimnaziu sau liceu. În acest fel, tinerii care se pregătesc să își ia permisul vor avea un ajutor în plus, pentru pregătirea examenului.
Campania de educație rutieră este doar primul pas întrucât există în procedură de licitație o achiziție de lucrări de semnalizare. Asta înseamnă marcaje rutiere pe drumurile județene, cu accent pe zona din proximitatea unităților de învățământ, indicatoare rutiere, dar și realizarea de garduri de protecție, în fața școlilor. Lucrările vor începe la vară și vor fi gata la finele anului. – CRISTINA ANGHELUȚĂ