Acasă Educatie Modificări importante la Legea educației

Modificări importante la Legea educației

DISTRIBUIȚI

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, în calitate de for decizional, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei. Printre modificări se numără, de exemplu, că numărul maxim de elevi în clasele de gimnaziu, liceale şi profesionale se reduce de la 30 la 26.

Potrivit actului normativ, iniţiat de grup de parlamentari UDMR şi amendat în Comisia de învăţământ a Senatului şi însuşit de plen, în educaţia antepreşcolară vor fi grupe de maximum 8 copii, faţă de 9, cât prevede legea în vigoare, la învăţământul preşcolar grupa are 17 copii, faţă de 20 în prezent, iar în învăţământul primar – 22, faţă de 25.

Actul normativ prevede ca în fiecare unitate de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea un psiholog şcolar care să aibă în evidenţă până la 500 de elevi.

”În perioada desfăşurării activităţii didactice antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din unităţile acreditate de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv confesional şi particular li se acordă cu titlu gratuit un suport alimentar constând într-o masă caldă pe zi, în cadrul programului Masa caldă la şcoală. Limita valorii zilnice se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Limita valorică prevăzută nu cuprinde preţul cheltuielilor de transport, de distribuţie şi de depozitare a produselor alimentare. Unităţile administrativ teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ vor primi sumele necesare derulării programului ‘Masa caldă la şcoală’ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale. Sumele prevăzute pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ- teritoriale ale municipiilor sau din alte surse de finanţare”, se mai arată în actul normativ adoptat de Senat.

În forma actuală a legii elevii beneficiază de tarife reduse cu minim 75% pentru acces la muzee la concerte la spectacole de teatru, de operă, de filme şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, iar potrivit amendamentului adoptat în comisie şi însuşit de plenul Senatului elevii beneficiază de gratuitate pentru accesul în aceste instituţii, anunță Agerpres.

Actul normativ adoptat de Senat mai prevede că transportul elevilor spre şcoli este organizat de consiliile judeţene şi locale.

Prin propunerea legislativă pentru modificarea legii Educaţiei Naţionale se extind facilităţile de transport aferente studenţilor români care studiază în ţară şi celor care au obţinut bursa de studii universitare şi postuniversitare în străinătate. Astfel, aceştia, până la vârsta de 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pe mijloacele de transport local în comun de suprafaţă şi subteran transport intern auto feroviar şi naval.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 − 9 =