Acasă Info Local Modificări în modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada instituirii stării...

Modificări în modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada instituirii stării de urgență

DISTRIBUIȚI

CNAS a publicat pe site-ul instituției (www.cnas.ro), în transparență decizională, un proiect de act normativ care prevede o serie de modificări și completări ale unor acte normative în domeniul sănătăţii, vizând prelungirea și prorogarea unor termene, dar și reglementarea unor măsuri pe perioada instituirii stării de urgență. Măsurile au ca scop asigurarea accesului la servicii medicale în condiții de siguranță pentru medici și pacienți, prin limitarea deplasărilor și interacțiunii cu alte persoane.

Conform acestui proiect, serviciile medicale și medicamentele necesare pentru identificarea, diagnosticul și tratarea cazurilor cu COVID 19 și a complicațiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgență, și se suportă din bugetul Ministerului Sănătății și din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, după caz.

Pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot  elibera prescripție medicală în continuare, fără a mai fi necesară o nouă reevaluare a medicului  specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale. Pentru  medicamentele ce fac obiectul contractelor cost-volum şi cost-volum-rezultat care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis, medicul de familie poate emite prescripție medicală în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului – scrisoare medicală și/sau a confirmării înregistrării formularului specific de prescriere. Sunt cuprinse în proiectul de act normativ reglementări privind modul de acordare a unor tratamente necesare în anumite patologii care necesită măsuri speciale.

Pe perioada stării de urgență, în asistenţa medicală primară se instituie consultaţia la distanţă pentru afecţiuni respiratorii acute, subacute sau alte manifestări clinice sugestive pentru infecția cu coronavirus, care poate fi realizată prin orice mijloace de comunicare. Medicul de familie va consemna consultațiile medicale la distanță în fișa pacientului și în registrul de consultații, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care acestea au fost efectuate. Dacă în urma consultației la distanță, medicul ia decizia unui consult la cabinet/domiciliu, acesta este obligat să organizeze acordarea consultației în condiții de siguranță epidemiologică.

Medicii de familie și medicii de specialitate din specialităţile clinice aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pot prescrie medicamente cu și fără contribuție personală și în situația în care pacientul cu o boală cronică stabilizată nu poate fi prezent la cabinet, prescrierea nefiind o consecință a actului medical propriu conform reglementărilor legale în vigoare. Prescripția electronică online emisă în aceste condiții este transmisă pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

Pe perioada stării de urgență se suspendă obligativitatea utilizării cardului național de sănătate, precum și obligativitatea transmiterii în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) a serviciilor medicale și a serviciilor de îngrijiri la domiciliu înregistrate off-line, precum și a dispozitivelor medicale eliberate off-line, în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării acestora.

Formele farmaceutice cu administrare orală, precum şi formele farmaceutice cu administrare subcutanată/intramusculară ale medicamentelor prescrise de medicul de specialitate, utilizate in cadrul programelor naționale de sănătate  publică și curative – cu excepția Programului naţional de sănătate mintală – care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităților sanitare cu paturi, pot fi eliberate  și unei persoane care ridică medicamentele în numele bolnavului, urmare a evaluării bolnavului de medicul de specialitate din spital prin  orice mijloace de comunicare. De asemenea, materialele sanitare consumabile utilizate în cadrul Programului național de diabet zaharat şi Programului naţional de tratament pentru boli rare – epidermoliză buloasă, care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităților sanitare, pot fi eliberate și unei persoane care ridică materialele sanitare consumabile în numele bolnavului, sau pot fi transmise la domiciliul bolnavului în situaţia în care unitatea sanitară are această posibilitate.

Se va prelungi cu 90 de zile termenul de valabilitate al biletelor de trimitere pentru specialități clinice și a biletelor de trimitere pentru specialități paraclinice, a prescripţiei medicale pentru dispozitive medicale, a deciziei de aprobare pentru efectuarea investigației PET-CT.

Proiectul prevede prelungirea termenelor de aplicare ale actelor normative referitoare la pachetele de servicii şi Contractul-cadru, precum si la programele naționale de sănătate, până la data de 14  aprilie 2020.

De asemenea, sunt cuprinse în acest proiect o serie de reglementări referitoare la modul de finanțare a furnizorilor de servicii medicale pe perioada instituirii stării de urgență.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here