Alianța USR PLUS Mogoșoaia organizează o dezbatere despre “Sectorul 0”. Miercuri, 1 iulie, ora 19.00, cetățenii interesați de acest proiect imobiliar propus de Primăria Mogoșoaia sunt invitati să participe online la discuție.
La începutul acestui an, Alianța USR PLUS Mogoșoaia a realizat un chestionar în care îi invita pe locuitorii din Mogoșoaia să menționeze care sunt principalele probleme din comunitate și care ar trebui să fie prioritățile viitorului primar. Principala problemă identificată de cetățeni era traficul, urmată de lipsa grădiniței și a canalizării pe multe dintre străzile din comună.
Însă acum câteva săptămâni a fost pus în dezbatere publică PUZ-ul care stabilește cum și ce anume va fi construit în zona din nordul comunei, actuală zonă agricolă, care se va transforma într-un mare cartier rezidențial – “Sectorul 0”. Cererea depusă de Alianța USR PLUS Mogoșoaia pentru a fi organizată o dezbatere publică despre acest subiect nu a fost acceptată, Primăria ne-considerând oportună o astfel de discuție în acest moment, se arată într-un comunicat de presă.
USR PLUS Mogoșoaia a invitat trei specialiști care ar putea oferi o perspectivă cât mai diversă asupra PUZ “Sector 0”, după cum urmează:
Ilinca Macarie este arhitectă și consilier local în Consiliul Sectorului 1 din București. Activează în domeniul protecției patrimoniului și susține dezvoltarea urbană sustenabilă, incluzivă și inovativă. Cu aceste priorități declarate, Ilinca Macarie candidează la Primăria comunei Domnești.
Oana Poenaru, juristă, este de patru ani președinta Asociației Salvați Bucureștiul, organizație cunoscută în societatea civilă pentru sutele de victorii în instanță obținute împotriva unor proiecte nocive care propuneau încălcarea normelor de urbanism, puneau în primejdie patrimoniul sau amenințau integritatea spațiilor verzi din București.
Octavian Berceanu lucrează și e pasiunat de zona de mediu de peste 25 ani. S-a ocupat de protecția pădurilor ca reprezentant al statului, de managementul privat al pădurilor, iar apoi consultant pentru Greenpeace și alte organizații. Reprezintă bucureștenii zilnic din poziția de consilier general, dar și multe comunități din țară în fața instituțiilor oarbe. După 20 de ani de combatere a infracționalității de mediu și mediere a crizelor a dobândit înțelegerea pe care o verbalizau bătrânii: ”mai întâi tre’ să înțelegi omul, locul și fapta și apoi să vorbești”.
Discuția va fi moderată de Iosif Prodan, din partea Alianței USR PLUS Mogoșoaia.