Acasă Anchete Nati Meir, trimis de greci să facă închisoare acasă

Nati Meir, trimis de greci să facă închisoare acasă

DISTRIBUIȚI

Ministerul Justiției anunță că, la data de 18 decembrie 2024, a fost primită informarea privind admiterea predării cetățeanului Nati Meir, condamnat în România la 11 ani de închisoare cu executare și localizat recent, pe teritoriul Greciei. Instanța elenă a admis definitiv predarea lui Nati Meir și s-a solicitat întreprinderea demersurilor necesare în vederea preluării sale, până la data de 27 decembrie 2024.

Nati Meir a fost dat în urmărire internațională, în 29 ianuarie 2019 pe numele său fiind emis un mandat european de arestare.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani de închisoare pentru săvârșirea a 7 infracțiuni de înșelăciune, trafic de influență și luare de mită.

Împotriva sa a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Brașov, în anul 2017, în temeiul sentinței penale nr. 1815/07.10.2016, pronunțată de Judecătoria Braşov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180/9.03.2017 a Curții de Apel Brașov. S-a reținut că faptele se află în concurs cu cele pentru care a fost condamnat în 2010 de către Tribunalul București (sentința penală nr. 146/2010, definitivă prin decizia penală nr. 173/2014 a ÎCCJ), în 2012 de Tribunalul Galați (sentința penală nr. 117/2012, definitivă prin decizia penală nr. 717/2014 a ÎCCJ), în 2013 de Judecătoria Sectorului 1 București (sentința penală nr. 773/2013, definitivă prin decizia penală nr. 754/2014 a CAB).

În urma localizării lui Nati Meir în Grecia (Rhodos), la data de 4 noiembrie 2024, autoritățile române au transmis autorităților elene mandatul european de arestare și hotărârile judecătorești pronunțate în cauză. De asemenea, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat informații privind condițiile de detenție de care ar beneficia în cazul predării sale în România. Instanța competentă din Grecia a fost Curtea Dodecaneză de Apel.

Anul acesta, până la data de 9 decembrie, au fost aduși în țară 763 de fugari, din 27 de țări pentru a-și executa pedepsele în unitățile ANP. Dintre aceștia, 4 au fost aduși din Grecia.

Nati Meir a intrat în politică în 2003 când a devenit consilier pentru probleme de politică externă al preşedintelui Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor. Un an mai târziu a intrat în Camera Deputaţilor pe listele PRM. În 2005, Nati Meir a fost exclus însă din partid în urma unui scandal legat de apariţia unui articol referitor la deportarea evreilor din România, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Nati Meir a mai fost condamnat la închisoare cu executare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here