Acasă Economie Nazare: Procesul de consolidare fiscală va fi unul gradual

Nazare: Procesul de consolidare fiscală va fi unul gradual

DISTRIBUIȚI
Woman holding a credit card and using computer, online shopping

Procesul de consolidare fiscală va fi unul gradual şi trebuie găsit un echilibru între nevoia unei consolidări fiscale credibile şi premisele relansării, a declarant ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o conferinţă de specialitate.

”În privinţa procesului de consolidare fiscală, acesta va fi unul gradual. Gradual în sensul că nu ne permitem să facem schimbări bruşte, nici, să zic, mişcări bruşte, pentru că să nu uităm că traversăm o pandemie şi trebuie să găsim un echilibru. Echilibru între nevoia unei consolidări fiscale credibile şi premisele relansării. Acest lucru îl veţi vedea evident în momentul în care vom avea un buget finalizat. Ce pot să vă spun este că aceasta este intenţia noastră: ca acest deficit să scadă gradual până în 2024. Evident, acest lucru poate fi făcut prin eficientizarea cheltuielilor, prin reforma companiilor de stat, prin reforma cheltuielilor în general a instituţiilor publice, prin transparenţă, printr-o îmbunătăţire a colectării, unde într-adevăr România nu stă deloc bine (…). Avem foarte mult de lucru în privinţa îmbunătăţirii colectării, dacă ne raportăm la media europeană a colectării, şi nu în ultimul rând la creşterea absorbţiei”, a spus Nazare, la conferinţa ”Bugetul de stat şi bugetele economiei reale: Fiscalitatea 2021”.

În privinţa creşterii absorbţiei fondurilor europene, şeful de la Finanţe a susţinut că îşi doreşte să aibă un rol proactiv pentru a asista miniştrii care au atribuţii în rezolvarea problemelor. ”Am lucrat în acest sistem de gestionare a fondurilor europene în mai multe ministere. Am gestionat proiecte majore, atât în Ministerul Integrării, Dezvoltării, cât şi în Ministerul Transporturilor. Înţeleg care sunt provocările, fie că este vorba de provocări administrative, fie că e vorba de chestiuni legislative, dar am o viziune asupra sistemului şi voi face, alături de ministrul Ghinea (ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – n. r.), tot ce îmi stă în putinţă, astfel încât să îmbunătăţim sistemul. Evident, faţă de rata de absorbţie de anul trecut, de 44%, în acest moment aşteptăm ţintele din partea Ministerului Fondurilor Europene (actualul Minister al Investiţiilor şi Proiectelor Europene – n. r.), care este gestionarul acestei situaţii şi are viziunea de ansamblu. În momentul în care le avem, le vom comunica public, odată cu publicarea bugetului”, a afirmat Alexandru Nazare.

Ministrul Finanţelor a menţionat că va fi realizat un grup de lucru, împreună cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, (MIPE) pentru a crea fluxurile financiare de gestionare pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), şi un alt grup de lucru, care să urmărească o serie de modificări a Legii achiziţiilor publice. O solicitare a fost adresată reprezentanţilor Ministerului Justiţiei, să se alăture acestui grup, pentru că sunt necesare unele modificări, mai ales din perspectiva PNRR, a adăugat Nazare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four − 4 =