Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, marți, la Bruxelles, o întrevedere cu președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în continuarea dialogului pe care premierul român și oficialul european l-au inițiat în cadrul unei convorbiri telefonice pe care au avut-o la 29 iulie a.c..
Prim-ministrul i-a transmis felicitări oficialului european pentru nominalizarea la conducerea viitoarei Comisii Europene și a asigurat de întregul său sprijin în eforturile Comisiei Europene de consolidare a proiectului european și de a răspunde provocărilor actuale.
Președintele ales al Comisiei Europene a mulțumit premierului Viorica Dăncilă pentru rezultatele excepționale obținute de România în exercitarea mandatului Președinției Consiliului Uniunii Europene.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de viitorul comisar european din partea României, inclusiv în ceea ce privește conturarea portofoliului alocat țării noastre în cadrul Comisiei Europene.
Cei doi oficiali au avut o discuție amplă cu privire la prioritățile viitoarei Comisii Europene și implementarea Agendei Strategice a UE (2019-2024). În context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat obiectivele României pentru perioada suprapusă mandatului noii Comisii Europene, în domenii legate de asigurarea securității energetice, sectorul digital, schimbările climatice, rolul UE în plan global.
Cei doi înalți oficiali au convenit să continue dialogul în perioada următoare. – sursa: Guvernul României