Acasă Cultura Niciunul dintre monumentele românești înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO nu are...

Niciunul dintre monumentele românești înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO nu are un plan de management aplicabil

DISTRIBUIȚI

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO marchează 65 de ani de prezență românească în UNESCO, printr-o serie de evenimente, care debutează marți, 13 aprilie, cu masa rotundă ”Patrimoniul mondial UNESCO din România, provocări și soluții”.

Principalul scop al membrilor comisiei este de a aduce pe agenda publică problemele pe care administratorii de monumente înscrise în UNESCO le întâmpină în salvarea, gestionarea și promovarea acestora. Tocmai pentru că ne aflăm într-un un moment aniversar, starea patrimoniului românesc și dificultățile reale trebuie semnalate și este nevoie de soluții imediate pentru remedierea acestora.

În acest moment, niciunul dintre monumentele românești înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO nu are un plan de management aplicabil, atenționează președinteșe Comisiei, deputatul Mihai Weber.

De cinci ani, nu există un cadru legal pentru protecția și gestiunea monumentelor românești înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, iar în lipsa acestuia, planurile de management nu pot fi elaborate, iar comitetele de gestiune nu se pot înființa, conform prevederilor UNESCO.

Fondurile alocate prin Programul Național de Restaurare al Ministerului Culturii sunt insuficiente și poate ar fi momentul să ne gândim la o alocare anuală a unui procent fix din acest program, către monumentele UNESCO. Astfel, s-ar putea identifica prioritățile, nevoile imediate și ar exista o predictibilitate a intervențiilor.

Preocuparea pentru salvarea și promovarea patrimoniului românesc înscris în UNESCO trebuie să rămână una comună, fără culoare politică, iar responsabilitatea membrilor acestei comisii este să impună măsuri ferme, legislative și financiare, mai spune Weber.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here