Nicolae Marinescu, adjunct al şefului Poliţiei Capitalei pe linie de ordine publică, a fost numit, începând de miercuri, în funcţia de şef al Poliţiei Ilfov, după eliberarea din funcţie a lui Emanuel Nica, în urma cercetării sale disciplinare, potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax.
Sursele citate au precizat că Nicolae Marinescu a fost numit la conducerea Poliţiei Ilfov prin transfer.
Nicolae Marinescu a mai fost şef al Direcţiei Arme din Poliţia Română şi a fost cercetat în cazul Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat de la un salon de cosmetică din Dorobanţi, pe motiv că, din funcţia de şef al Serviciului Arme, îi semnase acestuia permisul de port-armă.
Ulterior, procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti au dispus neînceperea urmăririi penale a lui Nicolae Marinescu, după ce au constatat că în anul 2010, când Vlădan a obţinut documentele necesare achiziţionării armei de foc, Marinescu a respectat legea.
Şeful Poliţiei Ilfov, Emanuel Marin Nica, cercetat disciplinar după ce în toamna anului trecut la instituţia condusă de acesta a fost declanşat un control în urma uciderii japonezei Yurika Masuno, a fost eliberat din funcţie săptămâna trecută.