Acasă Economie Nicolae Noica: ”Proiectele de infrastructură ce se întind pe zeci de ani...

Nicolae Noica: ”Proiectele de infrastructură ce se întind pe zeci de ani – o obligație morală a politicienilor”

DISTRIBUIȚI

Nicolae Noica, fostul ministru al Lucrărilor Publice şi director general al Bibliotecii Academiei Române, a adus în atenția publicului român o serie de probleme urgente care ar fi bine să ajungă pe masa decidenților și în atenția opiniei publice.

În opinia sa, problemele sunt de o gravitate extraordinară pentru că vrem nu vrem cutremure în România vor fi, iar în urma acestora se vor produce avarii, degradări, inclusiv regretabile pierderi de vieți omenești. Astfel, un plan știintific de prevenție se impune cu rigurozitate cât mai repde posibil.

”A fost cutremurul din 4 martie 1977. Tot în fiecare an de 4 martie tot povestim, plângem și amintim și a doua zi uităm. Eu am făcut chiar la Academie o dezbatare unde am avut printre invitați Președintele Academiei Române, ministrul Lucrărilor Publice și Dezvoltării Regionale, primarul general al Capitalei, și am ridicat câteva probleme urgente”, a precizat Nicolae Noicaîntr-un interviu acordat realizatorului TV Claudiu Lucaci.

Fondul pentru consolidarea Bucureștiului s-a lovit de Politic

”În primul rând e o problemă siguranță națională. De ce? În 1977 în câteva minute au murit 1.500 de oameni, s-au prăbușit 37 de clădiri, plus 2.000 de clădiri avariate. A fost acest cutremur, dar noi nu luăm măsuri în continuare să le reparăm.

În 1999, convins de această gravitate am pus celebra bulină roșie, dar cu un studiu realizat cu zece personalități în domeniul ingineriei seismice am stabilit aceste clădirile și am prezentat în Guvern raportul. La acea vreme, Executivul a decis că trebuie pusă această bulină roșie (repet! Nu ca să spunem că se prăbușesc, ci că sunt într-o situație de pericol de a se degrada mai rău la un nou cutremur) și că trebuie consolidate.

Am scos atunci și un proiect de lege ce prevedea crearea unui fond pentru consolidarea acestor clădiri. Dacă vă amintiți erau mulți în zona centrală, unde sunt aceste clădiri, chiriași. Aceștia au fost bucuroși când guvernele după 1990 (nu are rost să le mai amintim) au vândut la niște prețuri mici și au devenit proprietari. Am scos această lege de creare a unui fond, a trecut de Senat în anul 2000 și în 2002 cei care au venit după noi la guvernare au retras legea„.

Problemă de fond – în loc să ne apucăm să consolidăm ne-am apucat să expertizăm

”Ori ce spuneați dumneavoastră, proiectele acestea de infrastructură, autostrăzi, de consolidări, de construcție de spitale, toate acestea sunt proiecte care se întind pe zeci de ani. Trebuie 10-20 de ani și toate guvernele să înțeleagă că trebuie neapărat să continue ce ai făcut ceilalți. Este o obligație și politică și morală.

Operația de consolidare e o extrem de dificilă și de aceea trebuie o administrație care să aibă un proiect special pe care să-l urmărească. Vreau să vă spun că proiectul a fost la Ministerul Lucrărilor Publice pe urmă a trecut la Ministerul Dezvoltării în ultimii 5 ani nu s-au mai dat bani pentru consolidări. Primăriile trebuie să se descurce singure.

Ori, marea problemă că noi în loc să ne apucăm să consolidăm ne-am apucat să expertizăm în plus tot felul de clădiri să lărgim plaja, să speriem practic oamenii, în loc să ne ocupăm de acele p+5, p+6 pe care le-am indicat din 1999 care au fost construite după 1940 până la cutremur.

Trebuie să ne focalizăm asupra acestor clădiri și să le refacem. Sunt două mari probleme aici. Nu orice constructor poate să facă o astfel de consolidare (e mult mai greu ai nevoie de o anumită tehnică e mult mai greu să consolidezi decât să faci o construcție nouă – închipuiți-vă la un stâlp de beton să-l îmbraci cu niște beton, armături să-l legi de celălalt existent pe când la o construcție nouă pui un cofraj și bagi beton). Această problemă depinde de o antrepriză de specialitate”.

Cum rezolvăm problema șmecherilor bine înșurubați în licitații publice?

”Am mai spus, trebuie să alegem 10 antreprize pe care să le agreem și din banii pe care îi avem să le dăm fără licitație pentru că dacă dăm cu licitație vin tot felul de șmecheri care nu se pricep, coboară prețurile și nici nu știu să facă treabă. Mi s-a răspuns că prevederile UE nu permit, dar problema e foarte importantă în țară, nu Uniunea Europeană trebuie să se protejeze la seism.

Prin Hotărâre de Guvern putem alege aceste antreprize și să facem treabă. Vă dau un singur exemplu. În perioada anilor 1984 au început translările de biserici. La Olari i-a făcut un radier puternic de beton a pus-o pe niște cărucioare și a translat-o. Țin minte din primele lucrări am fost și eu și am intrat sub această construcție și mi se spune că se deplasează de o oră. Într-o oră se deplasau 5 centimetri.

Totuși, ininerii, specialiștii, au lămurit pe politicieni și s-a dat o hotărâre de guvern în care s-a spus ”dacă în timpul aceste consolidări și deplasări are loc un cutremur și se dărâmă această clădire nu e responsabil nimeni”. Ceea ce e foarte corect. Deci a existat o înțelegere a fenomenului”.

Avem mare nevoie de specialiști

”Dacă mă apuc să consolidez o casă în 6-7 ani de zile oamenii se plictisesc să se tot mute. Există soluții pentru anumite blocuri în care s-ar putea face consolidarea cu oameni și să o faci în 7-8-9 luni și atunci să vedeți ce înțelegere va fi din partea oamenilor.

Societate de consolidări din subordinea primăriei Capitalei a fost creată în 2017. Între 2000 și 2017 s-au consolidat 20 de clădiri, respectiv cam una pe an. Din 2017 până în 2020 m-am implicat în acest proces, pe mine nu m-a interesat cine e la putere din punct de vedere politic. Cine dorește să rezolve o astfel de treabă are tot sprijinul meu.

Această companie a făcut in 3 ani 12 consolidări. Pâi în 20 de ani s-au făcut 20. E un pas. Asta înseamnă că cei noi care vin după actuala conducere la Primăria Bucureștiului să continue și să îmbunătățească. Ideea de a desființa și a da drumul la licitații pentru transparență e o idee a unor oameni care nu au experiență.

Nu se poate ca la această companie de consolidări șef la administrație să fie un tânăr de 29 de ani care este absolvent de teologie

Mai un lucru pe care vreau să-l spun. Domnul primar Nicușor Dan care are o misiune foarte grea trebuie să-și pună oameni de specialitate în diversele locuri. Nu se poate ca la această companie de consolidări șef la administrație să fie un tânăr de 29 de ani care este absolvent de teologie. Ce știe dumnealui despre consolidare?

Măcar caută și formează-ți comisia națională de inginerie seismică pe care o aveam și eu când eram la minister și care e prevăzută de lege. Aduci 5-7 personalități și ei te sfătuiesc, dar deciziile lor să fie obligatorii. Nu se poate ca persoane care nu au experiență să fie puse în astfel de funcții.

În funcții nu se pun persoane appropriate, ci persoane care sunt de meserie cu experiență

”În schimb, am avut plăcerea să văd tot la primărie pe directorul general al patrimoniului pus tot de Nicușor Dan. Un jurist de care am rămas surprins asupra modului de pregătire, modului de înțelegere a problemelor și a cunoștințelor pe care le avea. Unele persoane trebuie cântărite chiar dacă sunt apropiate. În funcțiile acestea nu se pun persoane apropiate ci se pun persoane care sunt de meserie și care au experiență.

Un scriitor ajuns primar s-a înconjurat de consilieri de specialitate

Pe vremuri, ministerele aveau un ministru care era politic și aveau un secretar general care era un tehnician. Acela nu se schimba.

Puțină lume știe că unul din marii primari pe care i-a avut Bucureștiul a fost între 1910-1912, când s-a făcut Palatul Ministerului, unde astăzi este primăria, Barbu Ștefănescu Delavrancea. Marele scriitor era un om politic care avea alături numai tehnicieni și oameni pe care îi asculta. Eu cred că aceste lucruri ar trebui noi să le învățăm de la istorie și atunci poate vom înțelege.   – grupinfrastructura.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here