Acasă Educatie Noi categorii de personal didactic incluse la plata cu ora

Noi categorii de personal didactic incluse la plata cu ora

DISTRIBUIȚI

Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a semnat ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat și unitățile conexe.

Formulele de calcul s-au păstrat ca în anii trecuți, astfel încât veniturile profesorilor încadrați în regim de plată cu ora cresc în același ritm cu salariile, respectiv cu 25% mai mult față de începtul anului școlar precendent.

Ca noutate, au fost incluse două categorii de personal care își vor desfășura activitatea în baza unui contract civil de furnizare servicii pentru activități independente ocazionale. Astfel, vor fi remunerate în regim de plata cu ora următoarele activități: activităţile desfăşurate de cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar care participă la inspecțiile curente, inspecţiile de specialitate şi speciale pentru acordarea gradelor didactice II şi I sau la inspecţia curentă şi specială pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, în cazul în care aceste inspecţii nu se pot asigura de către inspectorul școlar din inspectoratul școlar; activitatea desfăşurată de membrii comisiilor de examen în vederea acordării gradelor didactice II şi I pentru maiştri-instructori, antrenori, educatori-puericultori, educatoare şi învăţători din unităţile de învăţământ preuniversitar-centre de perfecţionare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here