Acasă Social Noi reguli anunțate de BOR pentru sărbătorile de Florii și de Paști

Noi reguli anunțate de BOR pentru sărbătorile de Florii și de Paști

DISTRIBUIȚI

Biserica Ortodoxă Română (BOR) anunță noi reguli pentru sărbătorile de Florii și de Paști. Pelerinajul de Florii nu se mai ține anul acesta, iar în noaptea de Înviere credincioșii pot ieși în fața casei cu o candelă sau lumânare pentru a primi Lumina Sfântă.

Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie vor fi binecuvântate în biserică și vor fi distribuite de voluntari credincioșilor din parohie care solicită acest lucru. Voluntarii vor purta măști și mănuși de protecție.

Spovedania și împărtășirea se pot face la domiciliu. Preotul poate intra în casă cu încălțăminte de unică folosință și mască, va folosi doar cartea de cult și epitrahil și trusa liturgică pentru împărtășanie. Trusa va fi dezinfectată înainte și după folosire.

Lumina Sfântă va fi adusă cu avionul de la Ierusalim sâmbătă seara, apoi va fi distribuită eparhiilor din țară. Voluntari cu mască, mănuși și ecuson o vor distribui numai credincioșilor care solicită acest lucru și îi așteaptă în fața locuinței cu o candelă sau lumânare.

Slujba de Înviere, la care anul acesta nu participă credincioși, va începe la ora 00.00, în afara lăcașului de cult. În timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii pot ieși la ferestre și la balcoane sau în curțile caselor lor, adresând salutul ”Hristos a Înviat!”.

În prima zi de Paști, începând cu ora 06.00, voluntarii vor oferi credincioșilor vârstnici și bolnavi ”Paștile”, adică pâinea binecuvântată și stropită cu aghiazmă și vin, precum și pachete cu daruri alimentare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here