Statele membre UE trebuie să pregătească foi de parcurs privind modul în care se vor conforma, până în 2035, la limitele, mai stricte, pentru mai mulți poluanți.
Parlamentul European a votat miercuri, 13 septembrie, cu o majoritate strânsă (363 voturi pentru, 226 împotrivă și 46 abțineri), Directiva privind calitatea aerului, care stabilește noile reguli pentru a garanta calitatea aerului și valorile țintă pentru mai mulți poluanți, inclusiv particulele (PM2,5, PM10), NO2 (dioxid de azot), SO2 (dioxid de sulf) și O3 (ozon).
Mai multe puncte de prelevare a calității aerului
Textul subliniază necesitatea creșterii numărului de puncte de prelevare a calității aerului. În zonele urbane, ar trebui să existe cel puțin un supersite de monitorizare la două milioane de locuitori care să reprezinte expunerea populației urbane generale (Comisia a propus unul la 10 milioane).
În locurile în care este probabil să apară concentrații mari de particule ultrafine (UFP), carbon negru, mercur și amoniac (NH3), ar trebui să existe un punct de prelevare la un milion de locuitori, mai mare decât cel propus inițial de Comisie unul la cinci milioane și apoi numai pentru UFP.
Deputații europeni doresc să armonizeze indicii de calitate a aerului fragmentați și neintuitivi în prezent în UE. Indicii trebuie să fie comparabili, clari și disponibili public, cu actualizări orare, astfel încât cetățenii să se poată proteja în timpul nivelurilor ridicate de poluare a aerului (și înainte de atingerea pragurilor de alertă obligatorii).
Acestea trebuie să fie însoțite de informații despre simptomele asociate cu vârfurile de poluare a aerului și riscurile asociate pentru sănătate pentru fiecare poluant, inclusiv informații adaptate grupurilor vulnerabile.
De asemenea, Parlamentul dorește ca cetățenii a căror sănătate este afectată să poată primi mai ușor despăgubiri atunci când noile reguli sunt încălcate.
Planuri și foi de parcurs privind calitatea aerului
Deputații propun ca, pe lângă planurile de calitate a aerului, care sunt necesare atunci când țările UE depășesc limitele, toate statele membre ar trebui să creeze și foi de parcurs pentru calitatea aerului care să stabilească măsuri pe termen scurt și lung pentru respectarea noilor valori limită.
Poluarea aerului continuă să fie principala cauză de mediu responsabilă cu deces prematur (anual, în UE sunt înregistrate aproximativ 300.000 de decese premature cauzate de poluare).
Noua directivă reglementează limite mai stricte în privința prezenței particulelor fine (PM2.5, PM 10, NO2) în aerul respirabil, care afectează sănătatea oamenilor, conform ultimelor date științifice prezentate de Organizația Mondială a Sănătății. Conform Agenției Europene de Mediu, 29.000 de români mor anual prematur din cauza calității proaste a aerului.
În octombrie 2022, Comisia a propus revizuirea normelor UE privind calitatea aerului cu obiective mai ambițioase pentru 2030, pentru a atinge obiectivul de poluare zero până în 2050, în conformitate cu Planul de acțiune privind poluarea zero.
Această legislație răspunde așteptărilor cetățenilor în ceea ce privește poluarea și orașele „mai verzi” cu emisii mai scăzute, precum și creșterea gradului de conștientizare prin furnizarea de informații actualizate în mod regulat privind poluarea, așa cum sunt exprimate în propunerile din concluziile Conferinței privind Viitorul Europei.
De observat că hărțile de poluare prezentate de portalul Agenției Europene de Mediu arată o calitate bună a aerului la Galați, deși orașul este în proximitatea unei zone de conflict în care folosirea armamentului este, cu siguranță o importantă sursă de poluare.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Statele membre UE trebuie să pregătească foi de parcurs privind modul în care se vor conforma, până în 2035, la limitele, mai stricte, pentru mai mulți poluanți. Parlamentul European a votat miercuri, 13 septembrie, cu o majoritate strânsă (363 voturi pentru, 226 împotrivă și 46 abțineri), Directiva privind calitatea aerului, care stabilește noile reguli pentru […] Citeste mai mult […]