Acasă Economie Nouă schemă de compensare pentru gaze și energie

Nouă schemă de compensare pentru gaze și energie

DISTRIBUIȚI

Guvernul va aplica o nouă schemă de compensare și plafonare pentru energie electrică și gaze, după 1 aprilie, astfel încât costurile plătite de români să nu fie mai mari ca acum. Se va renunța la varianta reducerii TVA și la cea a revenirii la un preț reglementat.

Va conta consumul pe care populația îl are la energie și la gaze. De exemplu, categoria consumatorilor vulnerabili va fi mărită, printr-un consum mai mare, mai exact o creștere de la 30 KWh la 50 KWh.

Cei care au un consum mai mare vor plăti un alt tarif, însă și acesta le va permite să plătească prețuri ceva mai mici decât au în prezent, spun surse guvernamentale.

O altă măsură propusă se referă la plafonarea câștigurilor obținute de companiile din acest domeniu la 5 la sută.

De asemenea, acest pachet de măsuri include un plan de investiții care să se facă în următorii ani, astfel încât cantitatea de energie produsă în țară să crească.

Se va renunța, în schimb, la o variantă discutată în ultima perioadă, cea a revenirii la un preț reglementat și asta pentru că acele cantități de energie electrică și de gaze necesare au fost deja vândute.

De asemenea, varianta reducerii TVA de la 19 la 5 la sută a fost abandonată pentru că este considerată neeficientă.

Toate detaliile acestei noi scheme de ajutor le vom afla mâine, după ce reprezentanții Guvernului se vor întâlni din nou cu reprezentanți ai sindicatelor și ai patronatelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here