Acasă Politic Noul SUMAL a intrat în vigoare

Noul SUMAL a intrat în vigoare

DISTRIBUIȚI

SUMAL 2.0, cel mai important instrument în lupta cu tăierile ilegale de pădure, a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2020. Începând cu această dată, toți cei peste 100.000 de utilizatori ai SUMAL 2.0, dintre care peste jumătate sunt noi, operează în acest sistem informatic.

Prin modificarea Codului Silvic, promulgat la începutul lunii septembrie, apare obligativitatea deținerii avizului de transport nu doar pentru materialul lemnos, ci și pentru toate celelalte produse din lemn: rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn. Această modificare introduce automat, ca utilizatori în SUMAL, zeci de mii de noi agenți economici, care până acum nu aveau obligația raportării în sistem. Toate operațiunile de ordin tehnic pentru adaptarea SUMAL 2.0 la noile prevederi din Codul Silvic au fost deja realizate.

În acest context, Guvernul României a decis, în ședința din 28 octombrie, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), acordarea unei perioade de grație tuturor noilor utilizatori ai SUMAL 2.0 de a se familiariza cu noul sistem, prin extinderea obligativității utilizării vechii versiuni a sistemului până la data de 30 ianuarie 2021. Până la această dată, cele două sisteme vor funcționa în paralel. Utilizatorii sunt obligați să le folosească concomitent.

După acest termen, urmărirea transabilității se va realiza exclusiv prin noul SUMAL. “Am reușit să finalizăm, în termenul stabilit, cea mai importantă măsură asumată prin Programul de Guvernare, în ceea ce privește stoparea tăierilor ilegale de lemn. S-au implicat în egală măsură colegii din Minister, din Serviciul de Telecomunicații Speciale, de la gărzile forestiere. În spatele acestui sistem este munca unei echipe care a lucrat continuu pentru respectarea termenelor propuse. Le mulţumesc tuturor, inclusiv partenerilor din RNP Romsilva și din mediul privat, care au înțeles așteptările pe care le are societatea românească”, a declarat Gelu Puiu, secretar de stat pentru păduri în cadrul MMAP.

Noua versiune a SUMAL aduce inovații care ajută, pe de o parte, munca de combatere a tăierilor ilegale și, totodată, simplifică enorm munca lucrătorilor silvici din teren. Astfel, se va putea urmări, în timp real, prin coordonate GPS, orice transport de masă lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare, devenind astfel foarte dificil să mai apară acele escale ilegale realizate cu același aviz. SUMAL 2.0 obligă și la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din România, precum și însemnarea, în pădure, a parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS înainte de a se face tăierea. O altă particularitate a sistemului este aceea că se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din țară. În plus, cantitățile de aici vor fi actualizate automat de sistem.

”Prin operaționalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos vom reuși, în timp real, 24 de ore din 24, să avem un management foarte clar asupra masei lemnoase. Vom ști în permanenţă cât lemn s-a tăiat din pădurile României, unde va fi dus acesta, fie în depozit, fie la terți. În permanenţă apar provocări pe care reuşim să le soluţionăm. Factorii implicaţi au venit cu sugestii importante, astfel încât sistemul să devină operaţional. Totul s-a făcut cu paşi siguri pentru ca SUMAL 2.0 să fie eficient. Suntem deschişi la dialog şi am luat în considerare, în mod special, propunerile venite din partea celor care operează în acest sistem”, a explicat secretarul de Stat Gelu Puiu.

SUMAL 2.0 nu mai permite realizarea transportului dublu pe același aviz și nici evitarea voită a înregistrării în sistem prin realizarea de transporturi multiple cu cantități reduse. În acest caz, transportatorii de volume mici, pentru care nu este necesar avizul de însoțire, nu vor mai avea voie să transporte, în total, mai mult de 20 mc pe an, dacă nu sunt înregistrați în noul SUMAL ca transportatori profesioniști. Sistemul are acum capacitatea de a depista și bloca automat astfel de practici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here