Nu cresc amenzile
Salariile bugetarilor, precum și nivelul sporurilor pentru 2021 vor fi înghețate la nivelul acestui an, conform unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Acesta mai prevede continuarea acordării voucherelor de vacanță în cuantum de 1.450 lei, precum și sancțiuni drastice pentru firmele mari care nu au conectat casele de marcat.
Proiectul mai prevede, printre altele:
Suspendarea aplicării pensiilor speciale pentru primari până la 1 ianuarie 2022.
Punctul de amendă se va menține la 145 lei.
Va fi decalat și un articol din legea privind salarizarea bugetarilor care prevede o indemnizație de vacanță la nivelul unui salariu de baza brut. Noul termen: 1 ianuarie 2022.
Pentru realizări deosebite și pentru recompensarea unei activități de notorietate în domeniul culturii, științei și sportului exista o indemnizație de merit egale cu 3 salarii minime brute pe țară și este neimpozabil. Proiectul de mai sus spune că în anul 2021, cuantumul lunar al indemnizației de merit se menține la nivelul de 6.240 lei.
În ceea ce privește venitul minim de incluziune (care prevedea un beneficiu de asistenţă socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţie de dificultate, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială), acesta va intra în vigoare la data de 1 aprilie 2022.
De anul viitor ar fi trebuit ca începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2021, cadrele didactice din domeniul medico-farmaceutic din universități să primească o indemnizație lunară egală cu 50% din salariul de bază al funcției de medic, medic stomatolog sau farmacist, corespunzător vechimii în muncă și gradului profesional deținut. Ei bine, acest lucru se va aplica, de fapt, din 2022, conform proiectului citat.
Pensiile de serviciu ale multor categorii de bugetari, de la parlamentari, la cele militare de stat nu se vor actualiza cu rata inflației în 2021.
Voucherele de vacanță ale bugetarilor, în cuantum de 1.450 lei, se vor emite doar în format electronic.
Vor fi scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere livrările de dispozitive medicale pentru diagnosticul in vitro al COVID-19, de vaccinuri împotriva COVID-19, precum și serviciile de vaccinare și testare aferente, altele decât cele scutite de TVA conform art. 292 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, efectuate până la data de 31 decembrie 2022.
Până la data de 31 decembrie 2021, operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, au obligaţia de a dota automatele comerciale cu aparatele de marcat electronice fiscale
Termenul din OUG 69 (amnistie fiscală la penalități) va fi 31 martie 2021.
Pentru procedura de esalonare simplificată a datoriilor, persoanele fizice si firmele pot depune o cerere la organul fiscal și în perioada 1 ianuarie 2021-31 martie 2021 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare.