Acasă Politic Nu mai e ”fără număr”

Nu mai e ”fără număr”

DISTRIBUIȚI

Guvernul a modificat Ordonanța de Urgență privind sprijinul acordat persoanelor refugiate din zona de conflict din Ucraina. Potrivit actului normativ, începând cu 1 mai 2023, familiile și persoanele singure care beneficiază de decizia europeană în domeniu care vin din zona conflictului armat din Ucraina pot primi pentru acoperirea cheltuielilor cu hrana și cazarea pe teritoriul României, pentru o singură perioadă de maximum patru luni consecutive, o sumă forfetară lunară. După împlinirea perioadei de 4 luni consecutive, persoanele vizate de noile reglementări au acces la sistemul asigurărilor pentru şomaj, la măsurile de prevenire a şomajului şi la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acordate în urma înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în condiţiile stabilite pentru cetăţenii români.

Cuantumul, condițiile și mecanismul de acordare pentru sumele respective vor fi stabilite prin hotărâre de guvern.

Pentru cazarea persoanelor în alte locaţii stabilite de comitetele pentru situații de urgență, cheltuielile cu hrana și cazarea vor fi decontate de unitatea care asigură cazarea, proporțional cu numărul de zile pentru care aceasta este asigurată, urmând ca decontarea să se facă din bugetul IGSU sau din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență din București-Ilfov. Suma forfetară va fi acordată numai dacă și în măsura în care beneficiarul va face dovada încadrării în muncă sau a înscrierii minorilor în unitățile de învățământ și ca o formă de stimulare a integrării într-o formă activă  în sistemul din România.

În viitorul proiect al hotărârii de guvern se va prevedea ca suma forfetară să fie acordată până la sfârșitul anului numai dacă și în măsura în care, la finalul celor patru luni, beneficiarul va face dovada încadrării în muncă sau a înscrierii minorilor în unitățile de învățământ și ca o formă de stimulare a integrării într-o formă activă  în sistemul din România.

Potrivit datelor existente în Revisal, în România sunt încadrați în muncă 5.007 cetățeni proveniți din zona de conflict armat din Ucraina.

În proiectul de ordonanță de urgență care a fost publicat de Guvern înaintea ședinței din 5 aprilie 2023, cuantumul sumei forfetare acordată cetățenilor proveniți din zona de conflict din Ucraina era de 2.000 de lei/lună.

 

2 COMENTARII

  1. […] Guvernul a modificat Ordonanța de Urgență privind sprijinul acordat persoanelor refugiate din zona de conflict din Ucraina. Potrivit actului normativ, începând cu 1 mai 2023, familiile și persoanele singure care beneficiază de decizia europeană în domeniu care vin din zona conflictului armat din Ucraina pot primi pentru acoperirea cheltuielilor cu hrana și cazarea pe teritoriul […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here