Acasă Social Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi!

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi!

DISTRIBUIȚI

În Monitorul Oficial al României nr. 202 din 11 martie 2024 a fost publicată OUG nr. 19/2024 privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistenţă socială şi alte sectoare de activitate bugetară, act normativ prin care salariații din aceste domenii beneficiază de majorări salariale, începând cu luna martie a anului 2024.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2024 prevede, de asemenea, acordarea unei indemnizații de  350 de lei / 700 de lei pentru medicii de medicină generală (care nu au dobândit o specialitate) din cadrul serviciilor de ambulanță și al structurilor de primiri urgențe (UPU/CPU) care efectuează lunar o gardă, respectiv, cel puțin 2 gărzi, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial. Această categorie nu beneficia de plata indemnizației pentru serviciul de gardă până la apariția OUG nr. 19/2024.

Indemnizațiile pentru gărzi acordate medicilor specialiști, medicilor primari și medicilor rezidenți acordate în conformitate cu prevederile OUG nr. 63/2023, cu modificările și completările ulterioare, NU au fost modificate, cuantumul acestora rămânând același.

2 COMENTARII

  1. […] În Monitorul Oficial al României nr. 202 din 11 martie 2024 a fost publicată OUG nr. 19/2024 privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistenţă socială şi alte sectoare de activitate bugetară, act normativ prin care salariații din aceste domenii beneficiază de majorări salariale, începând cu luna martie a anului 2024. Ordonanța de […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here