Acasă Economie O companie turcească va construi Lotul I al A0 Nord (Autostrada de...

O companie turcească va construi Lotul I al A0 Nord (Autostrada de Centură)

DISTRIBUIȚI

Oferta constructorului turc NUROL INSAAT VE TICARET A.S. a fost clasată pe primul loc în cadrul licitației pentru proiectarea și execuția lotului 1 Autostrăzii de Centură București – A0 Nord (17,5 km de autostradă). Contractul va putea fi semnat doar după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și soluționarea lor.

Valoarea contractului este de 746.763.568,57 Lei fără TVA, iar constructorul turc a obținut un punctaj total de 100 puncte (50 de puncte pentru componența financiară și 50 de puncte pentru componenta tehnică). Durata contractului este de 34 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 22 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a acestora este de 10 ani.

Portofoliul de lucrări al constructorului turc include autostrăzi în Turcia și Maroc, dar și tunelul feroviar pe sub Bosfor sau Podul Osmangazi, al patrulea cel mai lung pod suspendat din lume.

În septembrie 2019, CNAIR a primit 11 oferte pentru proiectarea şi execuţia Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord lot 1:

  • Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA);
  • China Railway 14th Bureau Group CO, LTD;
  • Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Vahostav SK as -Danube Total Grup SRL – Concelex SRL;
  • IC Ictas Insaat Sanayi Ve Ticaret AS;
  • Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Retter Project Management SRL;
  • Intracom Constructions Societe Anonyme Technical and Steel Constructions (Intrakat);
  • Asocierea Kalyon Insaat Sanayi Ve Ticaret AS – Met-Gun Insaat Taahhut Ve Ticaret AS;
  • Mapa Insaat Ve Ticaret AS;
  • Nurol Insaat ve Ticaret A.S.;
  • Sinohydro Corporation Limited;
  • Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL

Pentru celelalte 3 loturi ale Autostrăzii de Centură București Nord (A0) licitațiile sunt încă în derulare. Lotul I este între A1 și DN1, traseul Lotului II este între DN1 și DN2, lotul III este între DN2 și DN3, iar lotul IV se află între DN3 și A2.

Autostrada de Centură București Sud, între A1 (București-Pitești) și A2 (București-Constanța), este împărțită în 3 loturi care sunt licitate și adjudecate pentru proiectare și execuție.

Autostrada de Centură București A0 este parte a unui proiect european de infrastructură rutieră – Coridorul 4 pan-european și va avea o lungime totală de 101 km.

Oficialii promit că în 2 ani cele 5 pasaje pe actuala Centură a Bucureștiului – Mogoșoaia, Berceni, Cernica, Domnești și Popești-Leordeni vor fi finalizate, iar în următorii 3 ani, va fi gata și Autostrada de Centură București Sud (cele 3 loturi de pe A0 Sud).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

thirteen + ten =