Acasă Economie O dăm pe aer

O dăm pe aer

După mâncare, românii nu mai au bani nici de țigări

Datele publicate de Institutul Național de Statistică privind evoluția comerțului cu amănuntul arată o scădere de 25,3% a volumului cifrei de afaceri în ianuarie 2026 față de luna decembrie 2025, ca serie brută, confirmând încetinirea semnificativă a consumului intern – unul dintre principalii piloni ai creșterii economice din ultimii ani.

IMM România atrage atenția că această evoluție reprezintă un semnal important pentru mediul de afaceri și pentru factorii de decizie, în condițiile în care reducerea consumului afectează direct activitatea companiilor din comerț, producție, logistică și servicii.

 Potrivit datelor statistice, scăderea a fost înregistrată în toate segmentele majore ale comerțului cu amănuntul. Vânzările de produse nealimentare au scăzut cu 27,7%, comerțul cu carburanți pentru autovehicule în magazine specializate cu 26,6%, iar vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun cu 21,5%.

  IMM România subliniază că mediul antreprenorial resimte deja presiuni din partea costurilor operaționale ridicate, a incertitudinilor economice și a scăderii puterii de cumpărare. În acest context, consideră esențială menținerea unui cadru economic predictibil, evitarea măsurilor fiscale care pot afecta negativ consumul și stimularea investițiilor, pentru a sprijini revenirea activității economice în lunile următoare.