”Cine controlează media, controlează mintea”, spune unul dintre giganții mass-media internaționale. Majoritatea au peste 65 de ani și sunt o garnitură de personalități pe care nimeni nu ar avea curajul să le ”consemneze” la domiciliu pentru propria protecție în fața pandemiei de COVID-19…
Valul de îngrijorare pentru sănătatea ”vârstnicilor” de peste 65 de ani în fața pericolelor pe care le reprezintă extinderea epidemiei cu noul coronavirus pare să ignore faptul că această grupă de vârstă are o mulțime de minți luminate și de personalități care au clădit o lume după cel de-Al Doilea Război Mondial. Așa cum este ea, perfectibilă și uneori aspru judecată de o parte a noilor generații, societatea pe care o știm este cea mai avansată pe care am reușit, ca specie, s-o edificăm, din ea la loc de cinste făcând parte industria știrii.
Informația și transmiterea ei stau pe umerii unor giganți media care au construit incredibila rețea de difuzare a știrilor de care beneficiază toată populația globului la niveluri nemaiîntâlnite, au dat de lucru, de-a lungul anilor, la milioane de profesioniști ai breslei, și continuă s-o facă, au facilitat și încurajat calitatea presei de pilon al susținerii democrațiilor, au încurajat carierele unor jurnaliști care sunt predați astăzi în manuale. Și majoritatea au peste 65 de ani, ceea ce a început, brusc, să genereze un fel de ”preocupare îngrijorată” în contextul pandemiei de COVID-19, chiar dacă cei mai mulți sunt miliardari. Totuși, aceste personalități sunt foarte departe de ceea ce se poate numi standard ”pensionare” și încă și mai departe de vreo retragere din viața publică, chiar dacă temporară sau generată de un ”risc de contaminare”.
Sir David Barclay și Sir Frederick Barclay, gemenii în vârstă de 86 de ani, conduc cu mână de fier și la standarde pe care nu le contestă nimeni un business gigantic, care are în portofoliu publicații britanice care nu au nevoie de multă prezentare – ”Daily Telegraph”, ”Sunday Telegraph”, ”The Spectator” sau ”Apollo art”. Dacă Marea Britanie ar mai fi făcut parte din Uniunea Europeană, este oare de imaginat că acești oameni s-ar fi putut simți vizați de declarația șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care vorbea nu demult despre o posibilă ”izolare până la sfârșitul anului” a persoanelor cu vârsta peste 65 de ani? Sau s-ar putea alarma că va avea program ”de ieșit la magazin alimentar și farmacie” fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, care controlează un conglomerat ce deține trei posturi tv din Italia, două stații spaniole și nenumărate publicații și site-uri de știri de toate felurile, de la sport la politică? Ori ar trebui să stea în casă și să se uite pe fereastră, pentru că are 68 de ani, Martin Bouygues, care deține cel mai popular post tv din Franța, TF1, alături de canalul de știri LCI și alte numeroase publcații print și online?…
Deși peste Ocean nu se vorbește foarte mult despre o astfel de măsură, se poate menționa, pentru europenii care privesc zilnic spre mass-media emblematice din SUA și se alimentează copios de acolo, că marile trusturi de presă americane au fost edificate sau sunt controlate de persoane de peste 65 de ani. Un singur exemplu poate fi edificator: Rupert Murdoch, în vârstă de 89 de ani, a moștenit câteva ziare în anii 1950 și a transformat această moștenire într-un imperiu media întins în toată lumea, care include renumitele ”The Sun”, ”The Times”, ”New York Post”, precum și compania care editează ”The Wall Street Journal”, publicații emblematice pentru presa din toată lumea.
Un alt mogul media, de data aceasta mai controversat, dată fiind rivalitatea SUA-Rusia, este Alisher Usmanov, care deține, pe de o parte, Mail.Ru, care controlează primele site-uri de știri ale țării sale, binecunoscuta publicație rusească ”Kommersant”, dar este, în același timp, și unul dintre primii investitori în… Facebook, rețea socială care a intrat masiv în industria informației. Usmanov are 66 de ani, deci poate fi considerat, în contextul epidemiologic generat de noul coronavirus, un vârstnic ”dintr-o categorie vulnerabilă”…
Exemple de titani ai informației care depășesc vârsta de 65 de ani sunt numeroase în toată lumea, din Germania în Mexic și Japonia. De altfel, pe lista primilor zece cei mai influenți jurnaliști contemporani figurează ”vârstnici” ca Robert Fisk, corespondent din Asia pentru ”The Independent” timp de peste 20 de ani, deținător al mai multor premii britanice și internaționale decât oricare alt corespondent, care a relatat de pe cele mai cumplite teatre de operațiuni ale ultimelor decenii – războaiele din Golf, din Irak și Afganistan – și i-a luat trei interviuri temutului Osama Bin Laden. La 73 de ani, este și astăzi considerat unul dintre cei mai neînfricați profesioniști dedicați informării opiniei publice, o legendă a presei de risc maxim, cea din vâltoarea evenimentelor. Pe aceeași listă a profesioniștilor media de top mondial se află Kathryn Adie, care aproape și-a pierdut viața în 1980, când s-a înregistrat asediul asupra Ambasadei Marii Britanii în Iran, care a relatat despre tragedia din Piața Tienanmen și care are 73 de ani, din care decenii întregi de corespondent al BBC, precum și Bob Woodward, în vârstă de 77 de ani, iconic reporter de investigații al ”Washington Post”, câștigător al Premiului Pulitzer, participant direct la dezvăluirile din scandalul ”Watergate”, exemplu necontestat de capacitate a unui jurnalist de a fi incomod pentru orice administrație atunci când aceasta intră ”în coliziune” cu interesele publicului larg. De altfel, în anul 2014, Robert Gates, fost director al CIA, spunea că și-ar fi dorit să-l fi putut avea pe Woodward în rândurile Agenției, deși la acel moment celebrul jurnalist se apropia de… 70 de ani.
Industria mass-media este unul dintre ele mai elocvente exemple ale faptului că există profesii din care ”nu se iese la pensie”, practic, niciodată, informarea publicului neputând avea ”categorii vulnerabile” pe criteriu de vârstă, din simplul motiv că profesioniștii care i s-au dedicat nu au ”vârstă” decât în acte și practică până la capăt, uneori din mijlocul bombardamentelor, față în față cu temuți teroriști sau împotriva unor sisteme statale atotputernice, o profesie în care ”vulnerabilitatea” nu are cum să-și găsească locul… – Roxana Istudor, uzp.org.ro
Foto: The Independent
