Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi asigurarea protecţiei comunităţilor
Pentru consolidarea climatului de siguranţă în şcoli, personalul specializat din componenţa inspecţiilor de prevenire a continuat derularea acţiunilor de îndrumare, verificare şi control pentru identificarea şi remedierea neconformităţilor identificate în domeniul apărării împotriva incendiilor.
Astfel, în perioada 1 septembrie 2015 – 31 mai 2016, specialiştii în domeniul preventiv au desfăşurat, la nivel naţional, 4.959 controale de prevenire, în urma cărora au fost constatate 20.871 deficienţe, 4.318 dintre acestea fiind remediate în timpul acţiunilor de verificare. De asemenea, pentru disfuncţionalităţile identificate în teren au fost aplicate 13.661 sancţiuni contravenţionale (12.829 avertismente şi 832 amenzi), în cuantum de peste 1.800.000 lei.
Aspectele urmărite pe timpul controalelor au vizat asigurarea condiţiilor de evacuare a persoanelor, în cazul producerii situaţiilor de urgenţă, asigurarea funcţionării iluminatului de securitate pentru evacuare, exploatarea centralelor termice şi existenţa autorizaţiilor prevăzute de lege, asigurarea capacităţii de intervenţie pentru stingerea incendiilor cu forţele şi mijloacele proprii obiectivului și existenţa şi funcţionarea mijloacelor de detectare, semnalizare şi alarmare în caz de incendiu.
Un alt obiectiv prioritar l-a constituit inventarierea unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează în România din punct de vedere al necesităţii obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, sens în care, în urma derulării în comun a acestei activităţi de către specialiştii noştri şi cei ai inspectoratelor şcolare, a reieşit faptul că 24% dintre clădirile în care funcţionează unităţi de învăţământ, pentru care este necesară obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, deţin acest document.
Eliberarea autorizaţiei de securitate la incendiu de către structurile de profil din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă se realizează în baza primirii unor solicitări din partea proprietarului/beneficiarului construcţiei, în primele cinci luni ale anului în curs fiind eliberate 145 astfel de acte la nivel naţional.
Preocuparea manifestată permanent pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă în şcoli s-a materializat prin informarea periodică a autorităţii publice centrale de resort, astfel încât siguranţa elevilor să nu fie periclitată, iar locul frecventat de aceştia să fie asigurat din punct de vedere al securităţii la incendiu.
Reamintim faptul că termenul de intrare în legalitate pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 31 decembrie 2016, demers iniţiat ca şi manifestare a disponibilităţii autorităţilor de aplicare a legii faţă de beneficiarii/administratorii clădirilor cu această destinaţie, pentru intrarea în legalitate.
În perioada 1 septembrie 2015 – 31 mai 2016, în unităţile de învăţământ preuniversitar s-au desfăşurat 4.978 exerciţii şi 6.194 instruiri, în care au fost angrenate peste 793.000 persoane, activităţi care au urmărit însuşirea conduitei preventive în domeniul situaţiilor de urgenţă şi a deprinderilor necesare evacuării în condiţii de siguranţă a clădirilor în cazul producerii unui incendiu sau altă situaţie de urgenţă.
De asemenea, în misiunile specifice (exerciţii, instruiri, controale, puncte de informare şi alte acţiuni cu public numeros) au fost promovate măsurile şi regulile de comportare specifice tipurilor de risc, respectiv campaniile naţionale iniţiate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin intermediul celor peste 1.000.000 materiale promoţionale (afişe, broşuri, pliante sau flyere) diseminate în spațiul public.
Totodată, în perioada supusă analizei, specialiştii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au încheiat 1.298 parteneriate de colaborare cu unităţile de învăţământ.