Acasă Info Local Oktoberfest din Germania nu va avea loc nici în acest an

Oktoberfest din Germania nu va avea loc nici în acest an

DISTRIBUIȚI

Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din lume, organizat în Germania, nu va avea loc nici în 2021 – pentru al doilea an consecutiv – din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat preşedintele-premier al landului Bavaria, citat de Reuters, preluată de Agerpres.

Oktoberfest atrage de obicei aproximativ șase milioane de vizitatori în oraşul Munchen în fiecare an, iar mulţi dintre participanţi sunt turişti veniţi din străinătate. Participanţii stau aşezaţi la mese comune foarte lungi, beau bere, mănâncă friptură de porc, cârnaţi şi covrigi, în timp ce ascultă cântece interpretate de fanfare locale.

Premierul landului Bavaria, Markus Soeder, a declarat în faţa jurnaliştilor că a fost nevoit să anuleze încă o dată astfel de evenimente, precum Oktoberfest, în 2021, deoarece ele necesită ample angajamente financiare, iar riscurile sanitare sunt prea mari, ţinând cont de incertitudinile ce marchează evoluţia pandemiei de coronavirus.

”De asemenea, în clasicele săli dedicate festivalului berii, măsuri precum distanţarea socială şi purtarea măştilor sanitare nu pot fi implementate”, a adăugat Markus Soeder.

Germania a vaccinat până în prezent împotriva maladiei COVID-19 peste 28% din populaţia sa. În contextul în care campania de vaccinare a accelerat iar numărul infectărilor a scăzut în ultima perioadă, autorităţile locale speră că restricţiile antiepidemice, adoptate în noiembrie 2020 şi înăsprite săptămâna trecută, ar putea fi anulate în viitorul apropiat.

Ediţia din acest an a festivalului Oktoberfest era programată în perioada 18 septembrie – 3 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here