Acasă Info Local Olimpicii, premiați de consiliile județene

Olimpicii, premiați de consiliile județene

DISTRIBUIȚI


PSD a elaborat un proiect de lege care modifică şi completează Legea educaţiei naţionale nr.1 din 2011, astfel încât actul normativ să permită consiliilor judeţene să se implice în premierea elevilor care obţin rezultate deosebite la olimpiadele, concursurile şi competiţile şcolare organizate la nivel judeţean. Astfel, în şedinţa de vot final care a avut loc la 11 aprilie a.c., Camera Deputaţilor a adoptat Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 111 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, Senatul fiind for decizional.

În contextul actual, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare nu au fonduri suficiente pentru a premia elevii olimpici cu rezultate merituoase la nivel judeţean. Cu toate acestea, legislaţia în vigoare prevede implicarea consiliilor judeţene numai în finanţarea organizării şi desfăşurării olimpiadelor şi a concursurilor şcolare locale, nu însă şi în asigurarea fondurilor pentru premierea elevilor.

În urma modificărilor aduse, se creează cadrul legal prin care forurile judeţene pot să se implice în mod direct în finanţarea premiilor acordate acestor elevi. De asemenea, consiliile judeţene se pot implica şi în asigurarea fondurilor pentru acordarea de stimulente financiare cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea elevilor cu rezultate deoasebite la competiţii şcolare şi olimpiade. Modificările aduse de noua lege susţin şi motivează copiii din medii sociale defavorizate să înveţe şi să facă performanţă în educaţie.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here