Acasă Anchete Operațiunea Bosphorus

Operațiunea Bosphorus

DISTRIBUIȚI

Poliția Română a coordonat o operațiune la nivel european, pentru prevenirea și combaterea traficului cu arme, în special a celor de alarmare și semnalizare provenite din Turcia. În total, 1.776 de arme deținute ilegal au fost descoperite în țările participante.

În perioada 2 – 11 noiembrie, Poliția Română, prin Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, a organizat și condus Operațiunea Bosphorus, sub egida EMPACT (Platforma Multidisciplinară Europeană împotriva Amenințărilor Infracționale).

La acțiune au participat 24 de state europene (Albania, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Macedonia de Nord, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia și Marea Britanie), care au beneficiat de sprijinul instituțiilor și agențiilor europene de aplicare a legii (Comisia Europeană, EFE-Grupul Experților Europeni în Arme de Foc, Eurojust și Europol).

Cu sprijinul Europol, autoritățile implicate au obținut date referitoare la operațiunile comerciale cu arme, efectuate pe parcursul anilor anteriori, astfel încât să poată fi realizate investigații și activități specifice de verificare la nivelul fiecărui stat implicat în operațiune.

În perioada 2-11 noiembrie, au fost desfășurate acțiuni comune, pe parcursul cărora polițiștii din România, Portugalia, Albania și Grecia au efectuat 81 de percheziții domiciliare și verificări individuale, care au condus la 11 arestări, precum și la indisponibilizări de bunuri deținute ilegal.

Astfel, în aceste țări, au fost ridicate, în total, 191 de arme, peste 3.700 de cartușe, droguri (canabis și cocaină), țigări netimbrate, un autovehicul, articole pirotehnice și documente de identitate false.

În România, au fost efectuate 21 de percheziții și 14 controale, au fost indisponibilizate 11 arme și peste 300 de cartușe.

Anterior desfășurării acțiunii, statele participante au desfășurat activități și investigații, care au condus la indisponibilizarea a 1.585 de arme. În România, au fost indisponibilizate 61 de arme și 485 de cartușe.

Organizarea operațiunii Bosphorus

Direcția Arme, Explozivi şi Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R., în calitate de lider al activității, a coordonat operațiunea, cu sprijinul Bulgariei, Spaniei şi Europol. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui flux operațional, prin care au fost verificate încrucișat date şi informații operative, fiind analizate tranzacții cu arme realizate de la armurieri din Bulgaria.

Europol a sprijinit operațiunea prin schimbul de date și informații, precum și prin realizarea fluxului de comunicare în timp real între participanți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here