La București a avut loc o nouă reuniune a delegațiilor MAI din România și Bulgaria pentru a analiza cooperarea pentru combaterea migrației ilegale și a altor forme de criminalitate transfrontalieră, asigurarea securității de-a lungul frontierei comune, facilitarea călătoriei pasagerilor de bună credință și asigurarea siguranței cetățenilor celor două țări și a spațiului Schengen.
Delegațiile au discutat, de asemenea, despre noile provocări cu care se confruntă autoritățile de aplicare a legii după ridicarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne și au convenit asupra unor măsuri commune.
Secretarul General și Inspectorul General al Poliției Române au semnat o Declarație prin care sunt aprobate regulamentele interne pentru desfășurarea operațiunilor de urmărire transfrontalieră pe teritoriul celor două țări, într-o manieră similară și după aceleași principii și proceduri. De asemenea, delegațiile au convenit să întreprindă acțiuni pentru consolidarea capacității autorităților lor competente de implementare practică a urmăririi, inclusiv prin exerciții comune.