Acasă Economie Opoziție de dragul opoziției/Senatul a eliminat ridicarea automată a popririlor

Opoziție de dragul opoziției/Senatul a eliminat ridicarea automată a popririlor

DISTRIBUIȚI

Senatul a decis să elimine din legea recent modificată obligaţia ca ANAF să ridice imediat, adică în cel mult o oră, popririle pe conturi bancare ale debitorilor. Astfel, OUG dată de Guvernul Orban, care spunea că începând cu data de 3 februarie 2020, popririle pe conturile bancare sunt ridicate imediat după plata datoriilor nu se aplică în totalitate.

Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a fost trimis ulterior în Parlament, pentru a urma parcursul obişnuit de aprobare. Acum, prevederile se aplică, dar au fost modificate în Senat.

Comisia de buget-finanţe din Senat a eliminat, la iniţiativa fostului ministru de Finanţe Eugen Teodorovici, modificarea introdusă de Guvernul Orban prin care popririle bancare sunt ridicate imediat după achitarea datoriei. Senatorul PSD a argumentat că în Camera Deputaţilor se află un proiect iniţiat de el privind reglementarea popririlor, iar dacă Guvernul doreşte poate propune introducerea noilor reglementări în acel proiect, având în vedere că iniţiativa legislativă din Camera Deputaţilor are termen de adoptare mai apropiat.

Parlamentarii au votat de asemenea eliminarea ridicării imediate a popririi. Teodorovici a propus și anularea noilor termene stabilite pentru restructurarea de către firme a datoriilor la bugetul de stat. Având în vedere că proiectul de adoptare a Ordonanţei Guvernului 6/2019 privind restructurarea datoriilor firmelor se află încă în dezbaterea comisiilor de specialitate ale deputaţilor, Teodorovici a transmis reprezentanţilor Ministerului Finanţelor că pot introduce noile termene pentru firme în ordonanţa promovată de acesta ca ministru. Şi această modificare a fost aprobată de plenul Senatului, luni. Modificările merg acum pentru dezbatere la Camera Deputaţilor, conform adevarul.ro.

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here