Acasă Anchete Opt tone de metale confiscate în urma acțiunii pentru siguranța transporturilor

Opt tone de metale confiscate în urma acțiunii pentru siguranța transporturilor

DISTRIBUIȚI

Pe parcursul a două zile, 2.500 de polițiști au acționat la nivel național pentru siguranța transporturilor și a călătorilor, în cadrul operațiunii organizată la nivel european ”RAIL ACȚION DAY – 24 BLUE”, sub egida RAILPOL.

În zilele de 13 și 14 noiembrie 2019, polițiștii de la transporturi, ordine publică şi rutieră au desfășurat activităţi pentru prevenirea și combaterea furturilor de metale feroase şi neferoase (în special cupru) de la componentele de infrastructură feroviară, din sistemul de transport şi distribuție a energiei electrice şi de gaze naturale, de îmbunătățiri funciare și de la reţelele de telecomunicaţii.

Totodată, s-au urmărit respectarea legalității înființării şi funcţionării societăţilor comerciale colectoare de metale feroase şi neferoase, precum şi transportul pe căile rutiere al unor astfel de materiale.

În paralel, cu sprijinul structurilor teritoriale ale I.G.S.U. au fost efectuate verificări şi în domeniul transporturilor feroviare şi navale de mărfuri periculoase. Împreună cu structurile teritoriale ale I.G.I. au fost realizate controale vizând legalitatea şi valabilitatea documentelor de identitate ale străinilor.

Pentru eficientizarea activităţilor vizate, poliţiştii români au realizat un schimb de date şi informaţii cu omologii din celelalte poliții de transporturi europene.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 947 de centre de colectare metale, ilegalitățile constatate fiind cercetate în 27 de dosare penale. Cu această ocazie, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 6.137 de kg. de metale feroase și 54 de kg. de metale neferoase (cupru).

Au fost efectuate controale în 365 de locaţii cu potenţial criminogen ridicat (componente de la infrastructură critică depozitate şi neasigurate cu pază), precum şi în 281 de staţii şi triaje de cale ferată. Cu ocazia acestor verificări au fost recuperate 1.912 kg. de metale feroase şi neferoase.

Pe linia siguranţei transporturilor feroviare de mărfuri periculoase s-a acționat împreună cu reprezentanți I.G.S.U., fiind controlate 93 de trenuri de marfă.

Cu sprijinul I.G.I. au fost efectuate verificări în 285 de trenuri de persoane, fiind depistaţi 13 cetăţeni străini care se aflau în situaţia de şedere ilegală pe teritoriul României.

Totodată, în cadrul acţiunii au fost constatate 45 de infracţiuni, au fost aplicate 3.156 de contravenţii, au fost reținute 252 de permise de conducere și au fost retrase 182 de certificate de înmatriculare.

Suplimentar, poliţiştii implicaţi s-au sesizat cu privire la săvârşirea a 26 infracţiuni cu violenţă, 4 furturi din buzunare şi din bagaje, 8 distrugeri şi 24 alte infracţiuni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here